„Președintele ANAF, domnul Daniel Diaconescu, a dat curs solicitării transmise de domnul Sorin Alexandrescu, director general Antena TV Group SA, și domnul Mihai Gâdea, director general Antena 3, și i-a invitat pe reprezentanții legali ai grupurilor media pentru discuții astăzi, 19 februarie, la ora 12.00, la Ministerul Finanțelor Publice.
La întâlnire vor participa, de asemenea, și reprezentanți ai Cancelariei Primului- Ministru” se arată într-o postare de pe pagina de facebook a instituţiei.
Întâlnirea are loc în contextul scandalului din ultimele zile, în care Fiscul a fost acuzat de abuz pentru că a emis o somaţie de evacuare a clădirilor în care se află mai multe firme controlate de Voiculescu, clădiri intrate anterior în proprietatea statului, în urma unor decizii ale instanţei.
În faţa acuzaţiilor de abuz, ANAF a emis ieri un comunicat în care a explicat cum a procesat pentru a trimite somaţiile de evacuare din sedii.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) afirmă că patru echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat luni la sediile televiziunilor trustului Intact, însă un singur echipaj format din patru executori fiscali a intrat la adresa din şoseaua Bucureşti-Ploieşti, de unde aceştia au fost îndrumaţi la un alt sediu.
Potrivit unui comunicat al ANAF, pe 15 februarie, patru echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat la adresele respective, pentru identificarea societăţilor comerciale înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu 48 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru). Deplasarea s-a făcut cu cele patru autoturisme, singurele aflate în utilizarea Serviciului executări silite şi cazuri speciale şi a Serviciului valorificare sentinţe penale din DGRFP Bucureşti. Maşinile sunt inscripţionate cu sigla „ANAF” şi cu sintagma „Executări silite”.
„În şoseaua Bucureşti-Ploieşti s-a deplasat, la ora 14,30, un singur echipaj format din patru executori fiscali, care au solicitat la recepţie prezenţa unei persoane care să aibă calitatea de administrator sau împuternicit. Au fost îndrumaţi la un alt sediu. Executorii fiscali au prezentat legitimaţiile de serviciu şi ordinele de deplasare emise individual. Au fost legitimate doar patru persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii. Legitimarea a fost necesară pentru a le fi înscrise datele pe exemplarul al doilea al notificării. Au fost înmânate 10 notificări, cu confirmare de primire. Pentru celelalte sedii sociale sau puncte de lucru, procedura de notificare nu a fost îndeplinită, pentru că nu a fost găsit niciun reprezentant al societăţii sau reprezentanţii au refuzat primirea notificărilor. În aceste cazuri, notificarea se face prin poştă cu confirmare de primire. Aparatul de fotografiat a fost folosit numai pentru identificarea imobilelor din strada Gîrlei nr. 1D, respectiv din strada Gîrlei nr. 1 B”, afirmă ANAF, ca urmare a informaţiilor vehiculate în presă în ultimele zile.
În plus, ANAF reiterează că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a emis în condiţiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în imobilele confiscate de instanţă, măsura fiind luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă.
„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român, proprietar al imobilelor din şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25 – 27, strada Gîrlei, nr. 1B, şi strada Gîrlei nr. 1D, a emis în condiţiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în imobilele confiscate de instanţă. Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă”, spune ANAF
Imobilele în care îşi desfăşoară activitatea posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, care pune în executare sentinţa penală din 2013, rămasă definitivă.
„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate şi trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentinţe judecătoreşti, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menţionate”, menţionează un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), remis luni AGERPRES.
Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală.
Reprezentanţii Antena 3 arătau, într-un comunicat, că ”acţiunea ANAF, organizată sub forma unui desant, care a implicat dispozitive şi forţe nemaiîntâlnite, ameninţă direct libertatea de exprimare, prin punerea în pericol a emisiei posturilor Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia Tv şi Zu Tv”