Fişele fiscale pentru veniturile din salarii realizate în 2011 se depun până în 29 februarie

Termenul de depunere a fişelor fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii (formular 210) obţinute anul trecut este 29 februarie, inclusiv, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 13:47

Fişele fiscale se depun de către angajatori la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială aceştia îşi au domiciliul fiscal sau sunt luaţi în evidenţă fiscală, după caz.

Angajatorii au obligaţia de a edita fişa fiscală în format hârtie, în două exemplare. Unul dintre acestea se păstrează de angajator, iar celălalt se înmânează angajatului, semnat şi ştampilat conform legii.

În cazul fişelor fiscale întocmite pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sediilor secundare, acestea se depun de către contribuabilul care le-a înfiinţat, la organul fiscal competent pentru administrarea acestuia.

Fişele fiscale se depun în format electronic, pe suport magnetic sau optic, însoţite de un borderou privind conţinutul acestora, semnat şi ştampilat conform legii.

Angajatorii/plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor au obligaţia de a completa Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii (formular 210), pentru fiecare persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, la funcţia de bază ori în afara funcţiei de bază.

Modelul şi conţinutul formularului 210, precum şi instrucţiunile de completare a acestuia sunt reglementate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2293/2007. Formatul electronic al formularului se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul de asistenţă este distribuit contribuabililor gratuit de unităţile fiscale teritoriale sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice AICI.

Te-ar mai putea interesa și
România urcă pe prima poziție în clasamentul celor mai mari exportatori europeni de cereale, la șase luni. Am livrat de 2,1 ori mai mult decât Franța
România urcă pe prima poziție în clasamentul celor mai mari exportatori europeni de cereale, la șase luni. Am livrat ...
Tradițional al doilea cel mai mare exportator de cereale al UE, după Franța, România a ajuns în prima jumătate a acestui an comercial în top, cu exporturi de 2,1 ori mai mari decât......
Salariile minime în vigoare în 2025. Mărirea şi decăderea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol
Salariile minime în vigoare în 2025. Mărirea şi decăderea facilităţilor fiscale din construcţii şi sectorul agricol
Valoarea salariului minim brut pe economie şi a salariului minim brut în sectorul agricol și industria alimentară în ...
Deficitul cu mâncare a crescut anul trecut de 2,6 ori. Brânza este al treilea cel mai importat produs, iar prodsele din tutun generează mai mult excedent decât grâul
Deficitul cu mâncare a crescut anul trecut de 2,6 ori. Brânza este al treilea cel mai importat produs, iar prodsele din ...
România a ajuns în primele zece luni ale anului trecut la un deficit cu produse agroalimentare de peste 2,5 miliarde de ...
Inteligența Artificială reduce locurile de muncă. Ce ne așteaptă până în 2030 și cât de pregătită este România?
Inteligența Artificială reduce locurile de muncă. Ce ne așteaptă până în 2030 și cât de pregătită este România?
Inteligența artificială (AI) ne transformă viețile în moduri de neînchipuit cu doar în urmă cu zece ani, iar un nou ...