Fisher, Fed: Guvernul SUA este vinovat de ritmul lent al redresării economiei

Politica fiscală iresponsabilă, instabilă şi ineficientă a Guvernului SUA a încetinit redresarea economiei americane şi a neutralizat măsurile de politică monetară ultrarelaxată adoptate de Rezerva Federală, a afirmat, luni, un oficial din conducerea Băncii Centrale americane, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 04 nov. 2013, 11:51
Fisher, Fed: Guvernul SUA este vinovat de ritmul lent al redresării economiei

‘Deşi politica Fed a fost adecvată condiţiilor economice, Guvernul federal al SUA a arătat în cel mai bun caz adaptabilitatea unui koala (fără a fi oricum tot atât de drăguţ)’, a declarat Richard Fisher, preşedintele Rezervei Federale din Dallas, una dintre cele 12 instituţii care intră în componenţa Fed.

Aceasta a explicat că, spre deosebire de modul în care a avut loc redresarea în alte ţări, Guvernul SUA ‘a avut un rol represiv.

‘Incapacitatea Executivului nostru de a acţiona unitar a contracarat politica pro-ciclică a Rezervei Federale’, a spus acesta.

Fed a achiziţionat lunar bonduri de Trezorerie şi obligaţiuni ipotecare în valoare de 85 de miliarde de dolari, în încercarea de a încuraja investiţiile, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică. De la lansarea acestui program denumit relaxare cantitativă, în luna septembrie 2012, indicele bursier S&P 500 a crescut cu aproape 16%, însă rata şomajului s-a menţinut la un nivel ridicat.

Richard Fisher s-a opus deciziei Fed de achiziţionare de active, deoarece crede că este prea puţin pentru relansarea economiei, atâta timp cât autorităţile continuă conflictul privind bugetul şi nu reuşesc să rezolve problemele legate de dezechilibrele fiscale pe termen lung.

De asemenea, oficialul Fed a avertizat că menţinerea politicii ultrarelaxate o perioadă prea mare de timp ar putea determina majorarea ratei inflaţiei.

Richard Fisher a avertizat că, dacă menţine nivelul actual, Fed ar putea să cumpere toate obligaţiunile ipotecare (MBS), însă a adăugat că Fed nu ar trebui să oprească brusc achiziţiile, deoarece ar fi mult prea violent pentru piaţă.

În iunie, preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, declara că Fed ar dori să reducă treptat injecţiile de lichidităţi, urmând să le oprească complet în momentul în care rata şomajului va ajunge la 7%, lucru care ar urma să se întâmple până la mijlocul lui 2014.

Te-ar mai putea interesa și
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, vineri, și a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, scrie Hotnews....
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Parchetul European a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, din cauza unei investigații privind ...
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei a efectuat teste de stres asupra instituțiilor bancare pentru a evalua impactul unui „scenariu ...
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong, a demisionat, la o săptămână după ce instituţia ...