Fitch a confirmat la „BBB plus” ratingurile Intesa Sanpaolo şi UniCredit

Fitch Ratings a confirmat la 'BBB plus' ratingurile pe termen lung ale principalelor bănci din Italia: Intesa Sanpaolo şi UniCredit, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 19:43
Fitch a confirmat la

Perspectiva Intesa a fost revizuită în creştere, de la negativă la stabilă, în timp ce perspectiva UniCredit a fost confirmată la negativă.

De asemenea, Fitch a confirmat calificativele pe termen scurt la ‘F2’, ratingurile de viabilitate la ‘bbb plus’ şi ratingurile de suport la ‘2’ pentru ambele bănci.

Calificativele acordate Intesa reflectă capitalizarea şi finanţarea solidă a băncii în actualul context de pe pieţele financiare. Revizuirea în creştere, de la negativă la stabilă, a perspectivei Intesa vine ca urmare a acţiunii de rating efectuate asupra ratingului suveran al Italiei de către Fitch în 25 aprilie 2014.
Ratingurile UniCredit sunt sprijinite de franciza sa internaţională puternică, profilul de finanţare diversificat, nivelul de capitalizare încă acceptabil şi planurile băncii pe termen lung. Perspectiva negativă reflectă dificultăţile cu care se confruntă banca în îmbunătăţirea profitabilităţii, mai ales pe piaţa din Italia.

Cea mai mare bancă italiană, UniCredit SpA, va concedia, până în 2018, aproximativ 6% din forţa sa de muncă, măsura făcând parte din planul său strategic, după ce în 2013 a înregistrat pierderi record de 14 miliarde de euro (19 miliarde de dolari).

În 2013, banca italiană a pus deoparte 13,7 miliarde de euro pentru a acoperi pierderile din credite neperformante.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al UniCredit a urcat la 10,4% la sfârşitul lui 2013.

UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă europeană de top cu prezenţa cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est. În România, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru aproximativ 600.000 de clienţi activi, prin intermediul a 188 de sucursale.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Intesa Sanpaolo SpA a înregistrat în 2013 pierderi nete de 4,55 miliarde de euro (6,25 miliarde de dolari), din cauza creditelor neperformante şi a reducerii valorii unor subsidiare.

Banca a pus deoparte 7,1 miliarde de euro pentru a acoperi creditele neperformante, care au devenit o problemă majoră pentru creditorii italieni, din cauza recesiunii profunde cu care se confruntă a treia economie a zonei euro.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al Intesa a urcat la 12,3% la sfârşitul anului trecut, de la 11,2% la 30 septembrie 2013, fiind unul din cele mai ridicate din Italia.

Pe piaţa din România, Intesa Sanpaolo Bank România avea, la finalul lunii septembrie, peste 800 de angajaţi şi circa 100.000 de clienţi. Instituţia bancară deţine în prezent, la nivel local, în total 76 de unităţi (44 de sucursale şi 32 de agenţii).

În România, istoria locală a acestei entităţi financiare începe din anul 1996, iar din ianuarie 2008 numele băncii a devenit Intesa Sanpaolo Bank. Grupul Intesa Sanpaolo este prezent acum pe piaţa locală prin Intesa Sanpaolo Bank, dar şi prin Intesa Sanpaolo Leasing, Intesa Sanpaolo Real Estate România şi Exelia, companie specializată în servicii de suport şi operaţiuni back office.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...