Fitch a confirmat ratingul municipiului Bucureşti la „BBB-„, cu perspectivă stabilă
De asemenea, Fitch a confirmat calificativul pentru datoriile pe termen scurt în valută ale Capitalei la „F3”.
„Confirmarea ratingurilor reflectă performanţa operaţională robustă continuă a Bucureştiului, nivelul moderat al datoriei în raport cu balanţa sa operaţională şi veniturile curente. De asemenea, calificativul include baza solidă de impozitare, datorită nivelului de bunăstare al Bucureştiului, care este substanţial mai mare decât media naţională. În mod negativ, ratingul reflectă dependenţa veniturilor operaţionale de ciclurile economice şi incertitudinile privind datoriile contingente”, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Scenariul de bază al Fitch estimează o marjă operaţională redusă de aproximativ 15% pe termen mediu, sub performanţa medie din ultimii cinci ani al Bucureştiului, de 26%. Aceasta este în linie cu bugetul oraşului pe 2018, care previzionează o marjă operaţională de 17%. Declinul marjei operaţionale a fost determinat de costurile mai mari cu personalul, în urma majorării salariilor pentru angajaţii din sistemul public, şi a transferurilor curente mai ridicate către instituţiile publice, precum şi de majorarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, se arată în comunicat. Conform Fitch, performanţa operaţională va rămâne suficientă pentru a acoperi serviciul datoriei şi investiţiilor planificate în 2018.
Agenţia se aşteaptă la continuarea creşterii cheltuielilor de funcţionare, dar în scenariul de bază al Fitch performanţa oraşului în perioada 2018-2020 va rămâne cel puţin în linie cu cea din 2017. În urma alegerilor locale din 2016, a fost aprobat un plan ambiţios şi modern de investiţii. Guvernul vrea să dezvolte suplimentar infrastructura oraşului şi în special infrastructura rutieră. Totuşi, rata de realizare în 2017 a fost de doar 22% şi Fitch se aşteaptă ca cheltuielile de capital ale oraşului să rămână sub nivelul preconizat în 2018-2019 (1,2 miliarde de lei şi, respectiv, un miliard de lei), consideră agenţia de evaluare financiară.
Bucureştiul este capitala României şi pe baza ultimului recensământ din 2011, are 1,88 milioane de locuitori. Nivelul local de bunăstare este mai mult decât dublu faţă de media naţională şi s-a dovedit robust în timpul ciclurilor economice, datorită economiei bine diversificate a Bucureştiului. Economia României a crescut cu 6,8% în 2017, iar Fitch se aşteaptă la un avans de 3,8% în 2018 şi de 3% în 2019. Bucureştiul are o piaţă solidă a forţei de muncă, rata şomajului fiind în august 2017 de 1,3%, mult sub nivelul mediu naţional, de 4,8%.
Ratingurile Bucureştiului sunt constrânse de cele suverane ale României („BBB minus”/perspectivă stabilă/”F”3). În cazul unei revizuiri în creştere a ratingurilor suverane, calificativul atribuit Bucureştiului ar putea fi îmbunătăţit dacă îşi menţine nivelul datoriei şi performanţa operaţională solidă care să asigure finanţarea investiţiile în mare măsură prin resursele interne, se arată în comunicat.
O creştere semnificativă a presiunilor asupra datoriei, din cauza deteriorării performanţei operaţionale vor duce la o retrogradare a ratingurilor Bucureştiului, avertizează Fitch.