Fitch a confirmat ratingul oraşelor Oradea şi Braşov la „BBB minus”, cu perspectivă stabilă

Economica.net
13 06. 2014
fitch_ratings_agency_007_99379000

De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la ‘F3’.

Confirmarea de către Fitch a ratingurilor pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală reflectă poziţia economică şi politică stabilă a municipiului Oradea şi performanţa sa bugetară solidă. De asemenea, agenţia ia în calcul şi planurile ambiţioase de investiţii şi creşterea datoriei directe în 2014 – 2016.

Perspectiva stabilă atribuită ratingului reflectă opinia Fitch, conform căreia performanţa bugetară se va îmbunătăţi gradual până în 2016, iar nivelul datoriei nu va depăşi nivelul indicat pentru revizuirea ratingului.

Fitch se aşteaptă ca avansul economiei României să rămână peste media de 1,7% înregistrată în perioada 2007 – 2011.

De asemenea, Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ‘BBB minus’, perspectiva asociată fiind stabilă. Calificativul pe termen scurt în valută a fost confirmat la ‘F3’.

Confirmarea ratingurilor reflectă performanţa operaţională solidă a Braşovului, care beneficiază cadrul naţional care sprijină guvernele locale şi de nivelul adecvat al datoriei.

De asemenea agenţia ia în calcul şi planurile ambiţioase de investiţii şi se aşteaptă la scăderea datoriei până la sfârşitul lui 2015.