Fitch a confirmat ratingul Renault la „BBB”, cu perspectivă stabilă
Acţiunea reflectă estimările agenţiei că profilul de creditare va rămâne al Renault va rămâne proporţional cu ratingurile în viitorul apropiat, în pofida aşteptărilor Fitch privind o eroziune moderată a profitabilitatea şi a generării de numerar.
Analiştii nu se aşteaptă la un impact direct şi imediat asupra ratingurilor Renault în urma potenţialei demiteri a lui Carlos Ghosn din funcţia de director general al Renault dar aceste evoluţii ar putea remodela relaţiile dintre Renault şi Nissan şi ar putea afecta planurile de fuziune. Aceasta ar pune în ultimă instanţă presiune pe ratingurile Renault dacă alianţa este dizolvată sau strauctura sa fundamentală este modificată în dezavantajul companiei franceze, inclusiv prin dividende şi sinergii mai scăzute.
Fitch se aşteaptă ca profitabilitatea să fie sub o presiune moderată pe termen scurt, în urma sporirii concurenţei în privinţa preţurilor, a fluctuaţiilor de schimb valutar şi a preţurilor materiilor prime, dar marja de profit a grupului, inclusiv Avtovaz, va rămâne peste 6% până în 2021. Marja operaţională s-a îmbunătăţit anul trecut la 6,6%, de la puţin peste 5% în 2015 şi mai puţin de 2% în 2012.
Analiştii agenţiei se aşteaptă ca investigaţiile referitoare la Carlos Ghosn, bănuit de nereguli financiare în Japonia, să accelereze înlocuirea sa din funcţia de director general al Renault. Consiliul de Administraţie al Renault a reacţionat rapid la arestarea lui Ghosn şi a numit o conducere interimară, care să asigure continuitatea afacerilor grupului.
Carlos Ghosn a fost arhitectul alianţei dintre Renault şi Nissan astfel că demiterea lui de la conducerea celor doi producători auto ar putea pune în pericol orice plan de fuziune în următorii doi-trei ani şi ar putea duce la o redefinire a structurii acţionariatului. Fitch crede că este în interesul tuturor partenerilor să continue să lucreze împreună şi să menţină structura alianţei dar probabil sub o altă formă şi relaţii reechilibrate.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.