Fitch a menținut ratingul Transgaz la „BBB-” cu perspectiva stabilă

Agenţia Internaţională de Rating Fitch a confirmat ratingul acordat Societăţii Naţionale de Transport al Gazelor Naturale Transgaz la "BBB-" cu perspectiva stabilă, informează compania, printr-un raport transmis luni Bursei de valori Bucureşti.
AGERPRES - lun, 28 iun. 2021, 22:00
Fitch a menținut ratingul Transgaz la

Ratingul confirmat „BBB-” cu perspectiva stabilă „reflectă profilul solid al activităţii Transgaz în calitate de concesionar şi operator al reţelei de transport gaze din România, precum şi estimările Fitch privind o contracţie progresivă a activităţii de tranzit internaţional de gaze al companiei, derivat din rutele tradiţionale, se arată în raportul agenţiei.

Conform unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară, investiţiile brute ale Transgaz sunt estimate la 4,6 miliarde de lei, în perioada 2021 – 2025, inclusiv 1,8 miliarde de lei proiecte de dezvoltare dedicate transportului gazelor naturale de la zăcământul de la Marea Neagră, ceea ce este mai mult decât dublu faţă de planul de investiţii în perioada 2021 – 2024 pe care s-a bazat ratingul iniţial, iar Fitch estimează că va duce la o creştere a datoriei nete la aproximativ 3,7 miliarde de lei la finalul lui 2025, de la 1,4 miliarde de lei la finalul lui 2020.

Incertitudinile privind investiţia de la Marea Neagră afectează direct previziunile Fitch, anunţă agenţia, tendinţa privind îndatorarea fiind extrem de dependentă de începutul construcţiei.

Câştigurile Transgaz şi fluxul de numerar din exploatare rămân semnificativ mai volatile decât ale majorităţii companiilor de utilităţi. Sistemul tarifar, bazat pe volumul estimat şi parametrii cheltuielilor de funcţionare, permite discrepanţe semnificative între veniturile efective şi permise să fie compensate prin ajustări de corecţie la tarife în anii următori. Returnarea parţială către clienţi a creşterilor de eficienţă va eroda probabil substanţial profitul operaţional şi fluxul de numerar în perioada 2021 – 2024 şi va spori volatilitatea lor, în special dacă ANRE nu va opta pentru o eşalonare lină şi îndelungată a ajustărilor de corecţie, avertizează Fitch.

Luând în considerare planul masiv de investiţii, este puţin probabilă o revizuire în creştere a ratingului companiei, acesta putând fi retrogradat în urma unor schimbări nefavorabile ale reglementării gazelor în România şi a aducerii ratingului României sub nivelul „BB plus”, cu perspectiva stabilă.

SNTGN Transgaz Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activităţii sale.

Te-ar mai putea interesa și
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazese rusești se opresc în această noapte
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria ...
Energocom, traderul de energie și gaze natiurale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi din consumul de energie al țării (62%), va fi asigurat din România,......
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin ...
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă ...
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...