Fitch a reconfirmat ratingurile UniCredit Ţiriac Bank, Banca Transilvania şi ProCredit Bank România

 Fitch a reconfirmat joi ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi alte calificative pentru trei bănci din România, UniCredit Ţiriac Bank, Banca Transilvania şi ProCredit Bank România.
Economica.net - J, 19 iul. 2012, 15:42
Fitch a reconfirmat ratingurile UniCredit Ţiriac Bank, Banca Transilvania şi ProCredit Bank România

Calificativul UniCredit Ţiriac Bank pentru datoriile pe termen lung a fost menţinut la nivelul BBB+ cu perspectivă negativă, cel al Băncii Transilvania la BB- cu perspectivă stabilă, iar cel al ProCredit Bank România la BB+ cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

„Reconfirmarea ratingurilor pentru datorii pe termen lung şi de sprijin, de nivel 2, reflectă opinia că banca-mamă, UniCredit, va susţine banca din România prin intermediul subsidiarei UniCredit Bank Austria”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă perspectiva băncii-mamă.

Ratingul UniCredit Ţiriac Bank ar putea fi revizuit în scădere dacă grupul UniCredit va fi retrogradat, sau dacă ratingul României va fi redus. În cazul ratingului României BBB- nu este aşteptată o astfel de măsură, iar perspectiva este stabilă.

Ratingul Băncii Transilvania pentru datoriile pe termen lung este susţinut de soliditatea individuală, reflectată de ratingul de viabilitate bb-, care indică baza solidă a depozitelor, îmbunătăţirea profitabilităţii şi ponderea mai mică a creditelor în valută. Capitalizarea este adecvată.

În cazul ProCredit Bank Romania, ratingul pentru datoriile pe termen lung şi cel de sprijin, de nivel 3, arată opinia Fitch legată de posibilul sprijin din partea principalului acţionar, ProCredit Holding.

Ratingul de viabilitate, de nivel b, al ProCredit Bank Romania ia în considerare cota de piaţă mică a băncii în România şi concurenţa în creştere, profitabilitatea redusă dar în creştere şi un nivel acceptabil al profitabilităţii.

În comunicat se mai arată că sistemul bancar din România continuă să fie afectat de activităţile economice reduse de pe piaţa locală şi din regiune, principalele riscuri fiind criza din Grecia şi vulnerabilităţile structurale.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...