Fitch a retrogradat ratingul suveran al Turciei la categoria „junk”

Economica.net
28 01. 2017
turkey_flag_waving_60567300

Vineri, Fitch a revizuit în scădere, de la „BBB minus” la „BB plus”, ratingul Turciei, iar perspectiva asociată este stabilă, Decizia vine la câteva ore după ce o altă agenţie de evaluare financiară, Standard & Poor’s, a înrăutăţit perspectiva ratingului Turciei, de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma o nouă retrogradare.

Ambele agenţii şi-au exprimat temerile privind insecuritatea politică, după tentativa de lovitură de stat din iulie, precum şi presiunile asupra Băncii Centrale a Turciei.

În prezent, niciuna din cele trei mari agenţii de evaluare financiară – Fitch, Standard & Poor’s şi Moody’s – nu mai acordă Turciei un calificativ din categoria investment grade (recomandat pentru investiţii).

Deprecierea lirei turceşti cu 10% de la începutul acestui an, după pierderile masive din 2016, au lăsat Turcia mult mai expusă la datoria sa externă, iar economia este pe o traiectorie descendentă, se arată în comunicatul Fitch.

Turcia depinde de investiţii pentru finanţarea deficitului de cont curent – unul din cele mai ridicate din rândul statelor G20 – şi pentru plata datoriei externe. Retrogradarea ratingului ar putea forţa autorităţile să plătească mai mult pentru a împrumuturile de pe pieţele internaţionale.

Săptămâna aceasta, Banca Centrală a Turciei a majorat neaşteptat dobânda de bază şi a anunţat că va adopta noi măsuri de înăsprire a politicii monetare dacă va fi necesar, după ce lira turcească s-a depreciat la un nivel record faţă de dolar.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a instituţiei, Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda la creditele overnight cu 75 de puncte de bază, la 9,25%, şi a menţinut dobânda repo pe o săptămână la 8%, şi dobânda pentru împrumuturile overnight la 7,25%. Analiştii se aşteptau la majorarea celor trei rate principale.

Comitetul a decis să înăsprească politica monetară pentru a ţine sub control deteriorarea perspectivei inflaţiei. Dacă va fi necesar, vom adopta noi măsuri, a dat asigurări Banca Turciei.

Rata inflaţiei în Turcia a ajuns anul trecut la 8,5%, mult peste ţinta Băncii Centrale, de 5%.

Banca Centrală a Turciei a răspuns la deprecierea lirei prin reducerea cu 50 de puncte de bază a nivelului rezervelor minime obligatorii în valută constituite de bănci precum şi prin injectarea unor lichidităţi în valoare de 1,5 miliarde de dolari în sistemul financiar.

Atentatele cu bombă, încetinirea economică şi incertitudinea cu privire la planurile vizând creşterea puterilor preşedintelui Tayyip Erdogan i-au îngrijorat pe investitori.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat ratingul suveran al Turciei la categoria „junk” (nerecomandată pentru investiţii), citând evoluţiile politice şi de securitate care au „subminat performanţa economiei şi independenţa instituţională”, transmit DPA şi Reuters.