Fitch a revizuit în creştere perspectiva de rating a BCR şi BRD, după modificarea Ordonanţei 114/2018

Economica.net
04 04. 2019
fitch_60429900
Decizia vine după ce, în ianuarie, Fitch a înrăutăţit perspectiva de rating, de la „stabilă” la „negativă”, pentru BCR şi BRD. 

Potrivit comunicatului agenţiei, revizuirea taxei pe bănci a redus povara asupra sectorului bancar şi indică o abordare mai puţin agresivă a Guvernului faţă de acest sector şi o disponibilitate rezonabilă a autorităţilor de a răspunde temerilor expuse de BNR şi alţi reprezentanţi ai industriei bancare. 

Miercuri, Fitch a confirmat şi ratingurile de viabilitate al BCR şi al Băncii Transilvania S.A. (BT) la „bb plus”, al UniCredit Bank S.A. la „bb”, al Garanti Bank S.A. la „bb minus” şi al ProCredit Bank S.A. la „b plus”, scrie Agerpres. 

Fitch precizează că acţiunile de rating vin după modificarea Ordonanţei 114/2018 de către Guvernul României, „care indică un risc moderat al intervenţiei guvernamentale în sectorul bancar”. 

Taxa pe activele financiare nete ale băncilor va fi o taxă anuală plătită semestrial, iar în 2019 primul termen de plată este 25 august, a anunţat în 29 martie ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după o şedinţă de Guvern în care au fost aprobate modificările Ordonanţei 114/2018. 

Potrivit modificărilor, dobânda pentru creditele acordate în monedă naţională va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Taxa pe active financiare nete va fi aplicată în funcţie de cota de piaţă a băncilor şi va varia între 0,4% pe an, pentru instituţiile cu o cotă de piaţă mai mare sau egală cu 1%, şi 0,2% pe an pentru cele cu o cotă de piaţă sub 1%. 

Conform Fitch, „modificările reduc semnificativ presiunile asupra perspectivei profitabilităţii băncilor, comparativ cu versiunea iniţială a Ordonanţei 114/2018 din decembrie 2018”. 

Confirmarea ratingurilor de viabilitate ale BCR, Băncii Transilvania, UniCredit Bank, Garanti Bank şi ProCredit reflectă „gradul lor variabil de rezistenţă la şoc. În condiţiile în care riscurile legislative s-au moderat, presiunile asupra băncilor din mediul lor operaţional s-au atenuat, în opinia noastră. De asemenea, perspectiva privind câştigurile pe 2019 s-a îmbunătăţit după modificarea Ordonanţei 114/2018, şi, ca rezultat percepem presiuni mai scăzute asupra modelelor de afaceri ale băncilor”, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară. 

Prin modificările aduse Ordonanţei 114 au fost stabilite, pentru anul 2019, pentru fiecare instituţie bancară, o ţintă de creştere a creditării de plus 8%, ţintă de diminuare a marjei de dobânda de minus 8% şi o marjă de referinţă a dobânzii de 4 puncte procentuale. 

Nu sunt supuse taxei pe active instituţiile bancare care înregistrează pierdere contabilă, înainte de calculul taxei pe active, la sfârşitul semestrului, respectiv al anului pentru care se datorează taxa.