Vineri seară, Fitch a revizuit în creştere ratingul Greciei, de la „BB plus”, până la „BBB minus”, perspectiva asociată fiind una stabilă, astfel că ţara a ieşit din categoria investiţiilor speculative.
Decizia vine după ce, în octombrie, S&P Global a fost prima dintre cele trei mari agenţii de rating care a decis să includă din nou Grecia pe lista ţărilor care beneficiază de un rating suveran de tip „investment grade”. După decizia Fitch de vineri, Moody’s rămâne singura mare agenţie de evaluare financiară care încă nu a revizuit în creştere ratingul Greciei.
„Fitch se aşteaptă ca ponderea datoriei publice în PIB să se menţină pe un trend descrescător semnificativ, datorită avansului solid al economiei şi a structurii favorabile a serviciului datoriei. Riscurile politice s-au redus după victoria clară a Partidului Noua Democraţie la alegerile desfăşurate în iunie în Grecia”, se arată în comunicatul agenţiei de rating.
Guvernul se aşteaptă ca economia elenă să înregistreze o creştere de 2,4% în acest an şi de 2,9% anul viitor, depăşind multe state europene, în timp ce ponderea datoriei publice în PIB ar urma să scadă la 152,3% în 2024, de la nivelul de vârf de 206% în 2020.
De asemenea, autorităţile de la Atena s-au angajat să crească şi mai mult excedentul primar la 2,1% din PIB în 2024, de la 1,1% din PIB în 2023.
Un alt semn că Grecia revine la normal, după criza datoriilor suverane care a durat un deceniu, îl reprezintă vânzarea participaţiilor deţinute de stat la băncile elene.
„Scăderea persistentă şi semnificativă a ponderii datoriei publice în PIB, în urma măsurilor de consolidare fiscală pe termen mediu, ar putea duce la o nouă revizuire în creştere a ratingului Greciei”, a precizat Fitch.
Grecia nu mai beneficia de un rating de tip „investment grade”, care înseamnă un risc redus de intrare în incapacitate de plată, din 2010 când a izbucnit o criză a datoriilor suverane care a durat un deceniu, în care autorităţile de la Atena au fost nevoite să ceară mai multe pachete de ajutor internaţional în valoare de aproximativ 260 de miliarde de euro.
Statul elen a ieşit din criza datoriilor în 2018, dar a fost singura ţară din zona euro cu un rating suveran de tip „junk” (nerecomandată investitorilor n.r.).