Fitch avertizează că pieţele emergente sunt vulnerabile, în condiţiilor unor datorii de 19.000 miliarde de dolari

Cu un nivel al datoriilor care s-a majorat de aproape patru ori în ultimul deceniu, pieţele emergente au devenit vulnerabile la înăsprirea condiţiilor financiare în contextul majorării ratei de politică monetară în SUA, a avertizat, joi, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 06:45
Fitch avertizează că pieţele emergente sunt vulnerabile, în condiţiilor unor datorii de 19.000 miliarde de dolari

Într-un raport publicat joi, Fitch susţine că obligaţiunile restante ale statelor în curs de dezvoltare au urcat la 19.000 de miliarde de dolari de la 5.000 de miliarde de dolari în urmă cu un deceniu. În pofida dezvoltării pieţelor de obligaţiuni în moneda locală, debitorii vor fi afectaţi de creşterea costurilor cu împrumuturile externe, un dolar mai puternic şi încetinirea intrărilor de capital, subliniază Fitch.

Aceasta, în condiţiile în care Fitch estimează că Rezerva Federală americană va majora dobânda de politică monetară de cel puţin şase ori până la finele lui 2019.

‘În cazul în care condiţiile financiare relaxante se vor înăspri mai abrupt decât ne aşteptăm, datoriile pieţelor emergente vor fi supuse la presiuni. Dacă apetitul investitorilor pentru riscul pieţelor emergente se va inversa, multe dintre pieţele emergente ar putea să se confrunte cu provocări în a-şi refinanţa datoriile chiar şi pe pieţele lor interne, în timp ce ieşirile de capital ar putea pune presiuni asupra cursului de schimb sau rezervelor valutare’, apreciază Monica Insoll, directorul echipei de cercetare de la Fitch.

Pe lângă cele mai vulnerabile mari pieţe emergente, respectiv Ucraina, Turcia şi Argentina, Fitch consideră că există riscuri şi în cazul unor state care beneficiază de ratinguri superioare precum Emiratele Arabe Unite, Qatar, Peru şi Kazahstan, din cauza dependenţei lor de datoriile externe. În schimb, China este considerată a fi o ţară cu nivel mediu de risc, iar principalele sale provocări sunt nivelul ridicat al datoriei la nivelul întregii economii şi profilul de risc al băncilor de mărime medie.

Potrivit Fitch, fluxurile de capital către pieţele emergente ar putea să se diminueze pe măsură ce investitorii americani şi cei din întreaga lume obţin randamente mai mari de pe urma activelor americane. Acest fenomen va pune noi presiuni asupra guvernelor care se confruntă deja cu provocări în a-şi finanţa deficitele de cont curent sau a-şi refinanţa datoriile externe şi ar putea conduce la deprecierea monedelor sau un declin al rezervelor valutare, susţine Fitch.

 

Te-ar mai putea interesa și
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva Republicii Moldova
Suspendarea livrărilor de gaze ruseşti în Transnistria: UE denunţă un „război hibrid” al Rusiei împotriva ...
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara Rusia că "utilizează gazul ca armă" şi că duce un "război hibrid" în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă......
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Premier Energy a finalizat un parc fotovoltaic de 10 MW în Republica Moldova
Conducerea Premier Energy PLC informează piața în legătură cu faptul că filiala sa, Navitas, din Republica Moldova ...
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu viteză din cauza frigului. Au ajuns la 70% față de 86% anul trecut
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte ...
Chinezii de la BYD au trimis 5.000 de vehicule în Europa, dar problemele lor continuă în Brazilia
Chinezii de la BYD au trimis 5.000 de vehicule în Europa, dar problemele lor continuă în Brazilia
Producătorul chinez de automobile BYD a declarat că o a treia navă roll-on/roll-off care transportă aproape 5.000 de ...