Fitch avertizează că urmează o eră de retrogradări pentru companiile de petrol şi gaze
Potrivit agenţiei de rating, care a încercat să evalueze cum vor răspunde companiile la riscurile climatice, precum reglementările din ce în ce mai stricte privind emisiile poluante, cele mai vulnerabile sunt companiile de petrol şi gaze.
Peste o cincime din companiile globale se confruntă cu un risc semnificativ de retrogradare a ratingurilor din cauza unui nivel „ridicat” de vulnerabilitate climatică, în următorul deceniu, arată estimările Fitch. Jumătate din aceşti emitenţi sunt în industria de petrol şi gaze, în timp ce companiile de cărbune şi firmele de utilităţi sunt în mod special expuse riscului de retrogradare.
Şi mai important, peste jumătate din emitenţii globali care ar putea fi retrogradaţi din cauza riscurilor climatice beneficiază în prezent de un rating de tip „investment grade” (-recomandat pentru investiţii-nr.), susţine Fitch, care a analizat un eşantion de 715 companii.
Agenţia Internaţională a Energiei estimează că cererea mondială de petrol va atinge vârful în cursul acestui deceniu. Însă alţi cercetători sunt de părere că momentul de cotitură va avea loc mai devreme. Potrivit Inevitable Policy Response, un grup de prognoză ale cărui date au fost utilizate şi în analiza realizată de Fitch, vârful cererii de petrol ar putea să aibă loc în 2025, după care cererea se va prăbuşi cu peste 60% în următorii 25 de ani.
Amploarea prăbuşirii cererii în perioada următoare „este un număr foarte mare”, spune Sophie Coutaux, responsabil pentru ESG în cadrul diviziei de ratinguri corporate la Fitch. Există acum „un foarte mare semn de întrebare” dacă producătorii de petrol şi gaze „vor putea să se adapteze”, a adăugat Sophie Coutaux.
Acest avertisment vine într-un moment în care o mare parte din industria de petrol îşi înmulţeşte eforturile cu privire la afacerile sale de bază, după ce războiul din Ucraina a provocat o criză energetică ce a impulsionat preţurile la combustibili fosili. Marii producători de petrol şi-au folosit lichidităţile acumulate în perioada preţurile umflate artificial pentru a-i recompensa pe acţionari şi a se extinde prin achiziţii.
O parte din marii producători mondiali de petrol şi gaze speră că vor putea să îşi reducă emisiile poluante în viitor prin utilizarea tehnologiei de captarea carbonului, atunci când aceasta va fi complet dezvoltată. Însă Fitch avertizează că unele companii din industria de petrol şi gaze ar putea să intre în criză de timp pentru a veni cu planuri fezabile de reducere a emisiilor. Unii emitenţi cu rating de tip investment-grade „au început să investească în reducerea emisiilor de carbon” însă „ritmul trebuie accelerat”, susţine Sophie Coutaux