Fitch confirmă ratingul Orange la ‘BBB plus’ cu perspectivă negativă

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat joi ratingul pentru datoriile pe termen lung ale grupului francez Orange S.A. a 'BBB plus' cu perspectivă negativă, informează un comunicat de presă.
Economica.net - joi, 08 ian. 2015, 13:56
Fitch confirmă ratingul Orange la 'BBB plus' cu perspectivă negativă

‘Orange continuă să se confrunte cu mai multe provocări pe piaţa internă, pe unele pieţe externe şi pe segmentul de companii. Aceste provocări au fost stimulate de competiţia intensă, reechilibrarea tarifelor, reglementare, fundalul macroeconomic şi investiţiile crescute în servicii 4G şi fibră optică. În consecinţă, veniturile şi profitul operaţional au fost supuse la presiuni în timp ce cheltuielile de capital au rămas stabile ceea ce a redus fluxul de numerar’, apreciază Fitch Ratings.

Agenţia de evaluare subliniază că perspectiva negativă reflectă riscul ca flexibilitatea financiară ar putea fi mai mică şi gradul de îndatorare mai mare până când scăderea profitului operaţional, în special în Franţa, va putea fi stabilizată. Fitch Ratings adaugă că perspectiva de rating ar putea fi revizuită la stabilă dacă ritmul de scădere a profitului operaţional va fi limitată la o singură cifră în 2014 şi vor urma îmbunătăţiri în 2015 şi de asemenea dacă performanţele operaţionale ale diviziei franceze vor continua să se îmbunătăţească.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, avea la finele anului trecut 236,3 milioane clienţi la nivel mondial, dintre care 178,5 milioane erau abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Pe piaţa din România, veniturile Orange România s-au majorat, în primele şase luni ale anului, cu 4,5%, până la valoarea de 448,3 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Totodată, datorită investiţiei în reţea, inclusiv în cea mai extinsă acoperire 4G, Orange a ajuns, în primul semestru al anului la 10.384.000 de clienţi, cu aproximativ 184.000 mai mulţi decât la finalul lunii iunie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vor începerea unor discuții pe tema......
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...