Fitch confirmă ratingul pentru datorii pe termen lung al Garanti Bank, cu perspectivă stabilă

Agenţia de Evaluare Financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datorii pe termen lung al Garanti Bank România, la "BB-" (cu perspectivă stabilă), şi ratingul de viabilitate la "bb-", în pofida incertitudinilor legislative cu impact asupra sectorului bancar şi al pieţei, informează un comunicat al băncii, remis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 
Economica.net - vin, 01 mart. 2019, 18:32
Fitch confirmă ratingul pentru datorii pe termen lung al Garanti Bank, cu perspectivă stabilă

Potrivit sursei citate, perspectiva stabilă a datoriilor pe termen lung a Garanti Bank reflectă opinia Fitch că banca este suficient de independentă faţă de banca mamă. Finanţarea băncii este realizată preponderent din depozitele clienţilor, iar banca nu este dependentă de finanţarea din partea băncii mamă. Poziţia de lichiditate a GBR este adecvată, reflectată de numerar, conturi la banca centrală şi alte active lichide, cum ar fi obligaţiunile guvernamentale.

Fitch a subliniat că recenta decizie reflectă soliditatea Garanti Bank, în pofida riscurilor asociate cadrului de operare a sectorului bancar, rezultate dintr-o serie de măsuri legislative deja adoptate sau aflate în stadiu de propunere.

De asemenea, Fitch a confirmat ratingul de viabilitate al băncii menţionând că „indicatorii de capital îmbunătăţiţi ai băncii şi profitul operaţional (înainte de provizioane) asigură un confort împotriva potenţialului impact semnificativ al unei taxe punitive pe termen scurt şi mediu”.

„Am vizat întotdeauna o creştere durabilă şi sănătoasă pe piaţă. Confirmarea Fitch a ratingurilor Garanti Bank ne confirmă soliditatea financiară şi capacitatea de a ne derula planurile ambiţioase pe termen lung în România”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank România.

Garanti Bank face parte din grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte Garanti Leasing (marca prin care îşi desfăşoară activitatea compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Consumer Finance (marca prin care operează Ralfi IFN). Prezentă în România din 1998, Garanti Bank a dezvoltat în timp un portofoliu solid şi variat de clienţi şi şi-a extins în permanenţă reţeaua naţională şi portofoliul de produse pentru toate segmentele de activitate: servicii bancare pentru persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii.

Garanti Bank România este deţinută de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată ca mărime din Turcia, cu prezenţă importantă în toate liniile de activitate şi peste 16 milioane de clienţi. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Erdogan a discutat cu Trump despre Ucraina, Siria şi achiziţiile militare, anunţă preşedinţia turcă
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său american Donald Trump, cu care a discutat eforturile vizând încheierea războiului din Ucraina şi cele de......
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă peste 5,97 milioane lei pentru servicii de mentenanţă la CNE Cernavodă
Nuclearelectrica alocă 5,97 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare ...
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Evoluția accidentelor feroviare grave din România. Anul în care s-au înregistrat cele mai multe
Agenția Feroviară Română AGIFER a transmis la solicitarea ECONOMICA.NET informații privind evoluția numărului de accidente ...
Autorităţile franceze au confiscat 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR
Autorităţile franceze au confiscat 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR
Autorităţile franceze au confiscat sâmbătă 826 kg de cocaină ascunse într-un TIR pe o autostradă din sudul ţării, ...