Fitch își modifică în jos estimările cu privire la scăderea globală a Produsului Intern Brut față de cele făcute în urmă cu o lună
Agenţia a semnalat într-un comunicat că scăderea activităţii economice este aproape de a atinge punctul cel mai de jos şi a subliniat că noile calcule se datorează în special revizuirilor ce au fost realizate în unele ţări din zona euro şi, în special, pe pieţele emergente.
Fitch se aşteaptă ca PIB în zona euro să se contracte cu 8%, faţă de 7% cât estimase anterior, din cauza scăderilor „mai puternice de cât s-a sperat” a activităţii economice în Franţa, Italia şi Spania, pe care agenţia de rating le atribuie măsurilor de izolare şi combatere a virusului „mai stricte decât în alte ţări din jur”.
În acelaşi timp, în Marea Britanie, agenţia semnalează că se pare că măsurile de suspendare a activităţii economice vor dura mai mult decât se prevăzuse, ceea ce va provoca „o gravă” cădere a PIB, care va duce la un regres de până la 7,8%, faţă de 6,3% cât estimase în aprilie.
În ţările de pe pieţele emergente, dintre care se exclude China, se estimează o diminuare a PIB de 4,5% (1,9% estimat anterior). În aceste ţări, Fitch preconizează o deteriorare a crizei sanitare mai mare faţă de cea din luna trecută, în special în Brazilia, India şi Rusia.
În India, agenţia de rating a calculat o contracţie a PIB de 5% (0,8% în estimările anterioare), după „severa” izolare impusă în această ţară „şi care a durat mult mai mult decât se aştepta iniţial”, care se adaugă „statisticilor economice în mod particular slabe”.
Fitch adaugă faptul că, din cauza accelerării creşterii numărului de îmbolnăviri în Brazilia şi Rusia, începând cu mijlocul lunii aprilie, estimează acum o cădere de 6% a PIB brazilian (-4% anterior) şi de 5% în Rusia (-3,3 % în aprilie).
Totuşi, Fitch a menţinut estimările de recesiune în SUA (-5,6%) sau de creştere în China (0,7%) şi Japonia (5%).
„Preconizăm un recul tehnic în creşterea PIB mondial de 5,1 % în 2021, cu o creştere a producţiei în SUA şi zona euro de circa 4%, dar este puţin probabil să se atingă nivelurile de dinainte de virus până în 2022, în SUA, şi semnificativ mai târziu în Europa. Toate acestea, în pofida stimulentelor politice masive”, a afirmat economistul şef al Fitch Ratings, Brian Coulton.
Nu în ultimul rând, agenţia a avertizat că o revenire agresivă a virusului, care ar obliga să se impună noi măsuri de combatere şi izolare, va duce la o situaţie şi mai gravă.
„Scenariul nostru cel mai pesimist este o scădere a PIB în SUA de 12% în 2020 şi de peste 9% la nivel mondial”, au concluzionat experţii Fitch.