Fitch: Incertitudinile din Grecia sporesc riscurile cu care se confruntă băncile elene
Din decembrie 2014, au existat ieşiri de numerar din depozitele deţinute la bănci de firmele private. Fitch se aşteaptă ca ieşirile de numerar din depozite să se ridice până acum la 2% din totalul depozitelor sistemului bancar, iar tendinţa va continua, în special înaintea alegerilor.
Totuşi, estimează Fitch, ieşirile de numerar din depozite nu vor fi atât de ridicate ca în mai şi iunie 2012 (9,3% din totalul depozitelor sistemului bancar), deoarece atunci incertitudinile erau mai ridicate.
Dar lichidităţile din sistemul bancar elen sunt sub presiune, după ce săptămâna trecută Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a luat prin surprindere pieţele financiare din întreaga lume, renunţând la pragul minim de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. Anunţul a provocat o apreciere de 30% a monedei elveţiene în raport cu moneda euro, însă creditorii eleni au apelat la finanţare de la Banca Centrală a Greciei, pentru a face faţă dificultăţilor legate de lichidităţi.
Consolidarea sectorului bancar din Grecia, cu doar patru bănci mari care au portofolii de împrumuturi mai mici, au redus necesităţile de finanţare. Nivelul lichidităţilor a crescut după injecţia de capital de 36 miliarde de euro – în timpul procesului de recapitalizare din 2013 şi 2014. Dar, avertizează Fitch, băncile elene se vor confrunta cu presiuni sporite şi o calitate slabă a activelor dacă riscul politic rămâne ridicat.
Accesul băncilor la finanţarea BCE este dependent de menţinerea Greciei în programul de asistenţă financiară.
Parlamentul grec şi-a anunţat dizolvarea şi a confirmat organizarea, la 25 ianuarie, a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje. Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii ei internaţionali (UE, BCE şi FMI) în schimbul împrumuturilor de circa 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice, care sufocă economia Greciei.
Săptămâna trecută, Banca Centrală a Greciei (BoG) a dat asigurări că situaţia sumelor de bani retrase din depozitele bancare din ţară este sub control, după ce presa elenă a anunţat că, în perspectiva alegerilor din 25 ianuarie, s-au înregistrat în ultimele zile ieşiri masive din depozite, din cauza incertitudinilor politice.
„După apariţia informaţiilor privind retragerea unor mari sume de bani de la băncile elene, BoG a observat că situaţia este sub control deplin. Împreună cu BCE, monitorizăm cu atenţie evoluţiile din Grecia şi vom interveni ori de câte ori va fi necesar”, se arată în declaraţia publicată de Banca Centrală a Greciei.
Instituţia a explicat că Banca Central Europeană oferă din 2010 facilităţi de creditare statelor care implementează programe de ajustare fiscală, o politică neafectată de evoluţiile politice. BCE a ajutat băncile elene exceptându-le de la cerinţele privind garanţiile acceptate pentru accesarea fondurilor.
În total, de la debutul crizei datoriilor suverane în 2010 şi până în 2014, băncile greceşti au pierdut depozite în valoare de aproximativ 90 de miliarde de euro sau 30% din depozitele bancare, parţial din cauza ieşirilor de capital cauzate de temerile privind ieşirea ţării din zona euro.
Aproximativ 17 miliarde de euro au revenit în sistemul bancar elen după alegerile din iunie 2012, care au atenuat îngrijorările potrivit cărora Grecia va părăsi zona euro.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).