Fitch: Producătorii de carne de porc şi vită riscă să fie retrogradaţi, pe fondul agravării riscurilor climatice
Aceste firme se vor confrunta cu o creştere a costurilor, ca urmare a unor politici guvernamentale mai stricte vizând reducerea emisiilor poluante, precum şi în urma introducerii unor noi tehnologii şi a îmbunătăţirilor în managementul bălegarului la fermele de porci, a precizat agenţia de evaluare, scrie Agerpres.
Pentru producătorii de carne de porc, „pieţele emergente sunt semnificativ mai puţin vulnerabile, dată fiind cererea stabilă pentru carne de porc şi amânarea implementării politicilor climatice”, susţine Fitch.
La rândul său, industria cărnii de vită este probabil să fie supusă la provocări în pieţele dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii odată cu declinul populaţiei, la care se adaugă îngrijorările referitoare la sănătate şi impactul creşterii bovinelor asupra obiectivelor climatice.
De la fermă la furculiţă, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creşterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar ţările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori de carne.
Fitch a calculat că una din cinci companii ar putea fi expusă riscurilor de retrogradare până în 2035, ca rezultat al vulnerabilităţilor care au legătură cu schimbările climatice. În plus, mai mult de jumătate din emitenţii cu un nivel ridicat de risc au în prezent un calificativ din categoria „investment grade” (recomandat pentru investiţii – n.r.), potrivit unui raport al agenţiei de evaluare.
În timp ce producătorii de electricitate în termocentrale pe cărbune, în special cei din afara Asiei, rămân şi ei vulnerabili la riscul de retrogradare, din cauza impactului acţiunilor climatice, perspectivele pentru sectorul gazelor naturale din SUA s-au îmbunătăţit, în special ca urmare a cererii mai mari, expansiunii exporturilor de gaze naturale lichefiate, şi modificării politicilor după invazia rusească din Ucraina.
În ultimii ani, atât S&P Global Ratings cât şi Moody’s au lansat avertismente similare cu privire la riscurile de retrogradarea care au legătură cu schimburile climatice, însă aceste avertismente nu s-au tradus neapărat în acţiuni care să afecteze o piaţă a obligaţiunilor estimată la peste 140.000 de miliarde de dolari.
Fitch „nu se aşteaptă să adopte decizii imediate de rating ca urmare a revizuirii estimărilor cu privire la vulnerabilităţile climatice”, a precizat agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.