Fitch: Ratingul României, „sensibil” în cazul în care relaxarea fiscală va periclita stabilitatea finanţelor publice
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că îl desemnează pentru funcţia de premier pe Dacian Cioloş, fost comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, în perioada 2010 – 2014. În cadrul mandatului său, el a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, realizând, totodată, prima reformă a Politicii Agricole Comune.
Numirea lui Dacian Cioloş nu elimină posibilitatea alegerilor anticipate, dar pare să reducă probabilitatea acestora, după ce nominalizarea a atras sprijinul unor importante forţe politice. Dacian Cioloş va forma un guvern tehnocrat, care ar putea funcţiona timp de un an, până la alegerile parlamentare din 2016.
Unele incertitudini erau deja prezente în România după ce premierul Victor Ponta a fost acuzat de corupţie, se arată în raportul Fitch, dar aceste incertitudini nu păreau să afecteze politica fiscală, existând un consens puternic în rândul tuturor partidelor privind sprijinirea Codului Fiscal, adoptat în septembrie.
Codul prevede o relaxare fiscală în perioada 2016 – 2017, care a fost luată în calcul când Fitch a confirmat ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă stabilă. Agenţia nu se aşteaptă la modificarea Codului Fiscal, ţinând cont de sprijinul politic extins.
Codul Fiscal prevede reduceri de taxe pentru a stimula consumul. Agenţia consideră că există posibilităţi reduse pentru a compensa reducerea cheltuielilor deoarece nivelul cheltuielilor publice este unul dintre cele mai scăzute din UE, în timp ce planurile autorităţilor privind majorarea colectării taxelor din economia informală arată ambiţios. Dar relaxarea fiscală este mai puţin pronunţată decât în propunerile anterioare din Codul Fiscal original şi urmează consolidării din 2009 – 2014, care a redus deficitul de la 9,1% din PIB la 1,04% din PIB. Fitch estimează că în perioada 2015 – 2017 deficitul se va extinde, iar datoria publică va creşte ca procent din PIB.
O relaxare fiscală accentuată, care ar pune în pericol stabilitatea finanţelor publice sau stabilitatea macroeconomică, ar pune presiuni negative asupra ratingului României, avertizează Fitch. În acelaşi timp, reducerea deficitului şi a datoriei ar crea presiuni pozitive.
Ratingurile României sunt sprijinite de perspectivele economice bune (Fitch estimează un avans al PIB-ului de 3,3% anul acesta), inflaţia scăzută, rezervele valutare considerabile şi de un sector bancar stabil.