Fitch Ratings menține ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă

Fitch a menținut perspectiva ratingului de ţară al României la negativă, la BBB-, așa cum a fost actualizat în decembrie 2024.
Economica.net - sâm, 22 feb. 2025, 01:53
Fitch Ratings menține ratingul României la BBB-, cu perspectivă negativă

Fitch a menținut ratingul României la BBB- , cu perspectivă negativă. România are acest rating din decembrie 2024, atunci când agenția a revizuit perspectiva la negativă de la stabilă. 

Despre coaliția pro-europeană formată de cele trei partide (PNL, PSD, UDMR) imediat după alegerile din decembrie 2024, care a numit guvernul și a anunțat noi mpsuri fiscale și a aprobat bugetul pentru 2025, agenția de rating spune că durabilitatea acesteia este „incertă și presiunile politice vor rămâne ridicate, în special în timpul campaniei prezidențiale, și e posibil ca măsuri suplimentare de consolidare fiscală să fie amânate până în cel de-al doilea trimestru din 2025″.

Deficitul de 8,6% din PIB (Produsul Intern Brut) a fost cel mai mare dintre statele din categoria BBB și a depășit ținta guvernului de 5% cât era în primăvara lui 2024 și rezultatul fiscal din 2023 de 6,5%.

„Deteriorarea fiscală mai mare decât cea așteptată reflectă în principal creșterea rapidă a cheltuielilor, inclusiv a salariilor din sectorul public și creșterile nefinanțate ale pensiilor din campania pre-electorală. Impactul pe întregul an al creșterii pensiilor din septembrie 2024 se va adăuga presiunilor fiscale în acest an, ceea ce vor face consolidarea și mai dificilă”, mai arată Fitch Ratings.

Agenția a menținut estimarea de deficit de 7,5%, peste cel de 7% agreat de autoritățile române împreună cu Comisia Europeană. Pentru 2026, Fitch estimează un deficit de 6,8%, mai mult decât dublul de proiecților curente pentru media BBB de 3,2% în 2025-2026.

Consolidarea fiscală se poate confrunta cu compromisuri dificile pe termen mediu din cauza potențialului său impact negativ asupra creșterii economice deja reduse și a riscului ca volatilitatea pieței financiare să determine creșterea costurilor dobânzilor, slăbind și mai mult poziția fiscală”, mai arată Fitch.

Agenția a revizuit în scădere cifrele pentru datoria publică. Astfel, în scenariul de bază al agenţiei, datoria generală guvernamentală ca procent din PIB va creşte la 60% în 2026, față de 62% cât estima în urmă cu două luni. De asemenea, datoria guvernamentală ar urma să treacă de 65% până în 2028, față de estimarea de acum două luni de 70%.

În ușoară scădere a fost revizuită și datoria externă netă, față de estimările de acum două luni. Aceasta va crește până la 19% din PIB în 2026. Estimările de acum două luni arătau că aceasta va ajunge la 20% din PIB în 2026.

 

Te-ar mai putea interesa și
OMC avertizează că noile taxe vamale impuse de SUA vor duce la o contracție a comerțului global cuprinsă între 0,2% și 1,5%
OMC avertizează că noile taxe vamale impuse de SUA vor duce la o contracție a comerțului global cuprinsă între 0,2% ...
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi-a revizuit, miercuri, în mod dramatic estimările privind evoluţia comerţului mondial în 2025, de la o creştere solidă până la o contracţie,......
Schimbare de acționariat la compania de desing interior și fit-out Theta. Directorul general a preluat actiunile de la fondator, care iese complet din societate
Schimbare de acționariat la compania de desing interior și fit-out Theta. Directorul general a preluat actiunile de la ...
Theta Furniture & More, unul dintre principalii jucători din piața de design interior și fit-out, anunță că intră ...
Petrom și CE Oltenia au fost semnat contractele de execuție pentru patru parcuri fotovoltaice de 550 MW. Costructorii sunt americani și turci
Petrom și CE Oltenia au fost semnat contractele de execuție pentru patru parcuri fotovoltaice de 550 MW. Costructorii sunt ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Sud-Estul Europei, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia ...
Contakt, retailer de accesorii GSM, vrea să se extindă în extindere în Europa Centrală și să crească rețeaua națională cu 25 de locații
Contakt, retailer de accesorii GSM, vrea să se extindă în extindere în Europa Centrală și să crească rețeaua națională ...
Contakt, retailer de accesorii GSM, estimează pentru 2025 o cifră de afaceri de 137,9 milioane de lei și anunță o extindere ...