Fitch: Riscurile legate de Grecia au scăzut, dar criza din zona euro nu s-a sfârşit

Economica.net
18 06. 2012
fitch_ratings_agency_007_21027100

‘Este improbabil ca situaţia de criză să înceteze până când liderii europeni nu vor elabora o foaie de parcurs credibilă pentru a completa uniunea monetară cu o mai bună integrare fiscală şi financiară’, scrie Fitch. Agenţia estimează că victoria conservatorilor din partidul Noua Democraţie la alegerile legislative din Grecia va diminua pe termen scurt riscul unui faliment necontrolat al acestei ţări, care ar putea să conducă la o ieşire a ei din zona euro.

În consecinţă, Fitch nu va acorda o perspectivă negativă datoriilor suverane din zona euro, aşa cum a avertizat că va proceda în eventualitatea în care ar fi considerat ieşirea Greciei din zona euro un scenariu probabil. ‘Criza din Grecia şi din zona euro continuă să fie intensă’, subliniază Fitch, care avertizează că o puternică opoziţie parlamentară a formaţiunii radicale de stânga Syriza va face ca noul guvern grec să fie ‘fragil’.

Pe de altă parte, Fitch mai atenţionează asupra accelerării contractării economiei greceşti, în timp ce nivelul lichidităţilor de care dispune această ţară este tot mai scăzut, ceea ce impune o formare rapidă a noului guvern care să primească noua tranşă din ajutorul internaţional oferit de UE şi FMI.