Fitch: Situaţia din Cipru nu are implicaţii imediate asupra ratingurilor ţărilor din zona euro
Potrivit Fitch, implicarea deponenţilor bancari în planul de sprijinire a Ciprului stabileşte un precedent periculos pentru alte state din zona euro, în special pentru cele cu sectoare bancare slabe.
‘Nu ne aşteptăm ca instabilitatea din Cipru să se extindă şi la alte sisteme bancare din zona euro. Însă, în opinia noastră, orice pachet de sprijin care include o taxă de stabilitate creşte în mod inevitabil riscul de contagiune în interiorul zonei euro’, avertizează agenţia de evaluare.
Fitch consideră că pierderea economiilor deponenţilor ar fi un pas fără precedent în criza din zona euro şi ar putea avea implicaţii pe termen lung asupra ratingurilor de sprijin ale băncilor.
Fitch a plasat deja sub supraveghere cu implicaţii negative ratingul primelor trei bănci cipriote – Bank of Cyprus, Cyprus Popular Bank şi Hellenic Bank, ca urmare a riscurile legate de proiectul de taxare a depozitelor bancare cipriote. Toate cele trei bănci beneficiază în prezent din partea Fitch de un rating ‘B’, ceea ce le plasează în categoria investiţiilor speculative.
Parlamentul cipriot a respins marţi o nepopulară taxă pe depozitele bancare cerută de UE în schimbul unui plan de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro.