Fitch: SUA riscă să intre în recesiune

Economica.net
09 11. 2012
sua_73473200_45851300

„Credem că în această situaţie SUA va reintra în recesiune. O recesiune care poate fi evitată, deloc necesară”, a declarat directorul executiv al Fitch, Ed Parker, într-un interviu acordat Bloomberg la Istanbul.

Fitch a avertizat miercuri că ratingul Statelor Unite ar putea fi coborât anul viitor dacă administraţia şi legislativul nu vor reuşi să evite măsurile de austeritate care vor intra automat în vigoare de la 1 ianuarie 2013 şi să ridice plafonul datoriei de stat.

O altă improtantă agenţie de rating, Moody’s, a precizat că va aştepta să analizeze efectele economice ale unui posibil „şoc fiscal” în SUA înainte de a lua o decizie privind ratingul.

Standard & Poor’s a coborât în luna august a anului trecut ratingul Statelor Unite cu o treaptă, de la „AAA” la „AA+”, după câteva luni de impas politic şi negocieri dure pe tema creşterii plafonului datoriei de stat. Acordul încheiat atunci de politicieni a prevăzut măsurile fiscale automate care, în lipsa unui nou compromis în Congres, vor intra în vigoare de la începutul anului viitor.

Aşa-numita „prăpastie fiscală” presupune creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli cu un impact total de 600 miliarde de dolari asupra bugetului federal.

Directorul Fitch a adăugat că intrarea în vigoare a măsurilor în urma inacţiunii politicienilor ar transmite un semnal foarte prost privind situaţia politică de la Washington.