Fiul lui Sorin Ovidiu Bălan, trimis în judecată pentru evaziune fiscală
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată Eufrosina Bălan, mama lui Alexandru Bălan, şi Gabriela Mădălina Bălan, contabila firmei de pază ASG Security Logistic, ambele fiind acuzate de complicitate la evaziune fiscală.
Anchetatorii susţin că, în perioada 2009 – 2012, Alexandru Ion Bălan, în calitate de administrator al ASG Security Logistic, a ascuns sursa impozabilă, prin primirea şi folosirea la muncă a unui număr de 1.105 persoane şi pe care le-a remunerat în condiţii nelegale.
Astfel, Alexandru Bălan este acuzat de procurori că nu a încheiat contracte individuale de muncă cu persoanele care au prestat muncă în favoarea ASG Security Logistic (în speţă, 588 de persoane) şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă aceste contracte, nu a întocmit şi depus declaraţiile fiscale privind impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursa (CAS, CASS, şomaj şi impozit pe veniturile din salarii) şi contribuţiile angajatorului (CAS-angajator, CASS-angajator, şomaj angajator, fond de risc, fond de garantare etc.), sustrăgându-se în mod fraudulos de la plata acestor obligaţii fiscale.
De asemenea, Alexandru Bălan a încheiat formal contracte de muncă cu persoanele care au prestat muncă în favoarea firmei de pază (în speţă, 305 persoane), care însă nu au fost raportate/declarate Inspectoratului Teritorial de Muncă.
În plus, Alexandru Bălan a încheiat contracte individuale de muncă cu persoanele care au prestat muncă în favoarea firmei de pază societăţii (în speţă, 212 persoane), însă în cuprinsul acestora s-a înscris un salariu mult mai mic decât cel plătit în realitate.
Prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, Alexandru Bălan este acuzat că a adus statului un prejudiciu de 3.010.448 lei.
Procurorii mai susţin că, în vederea remunerării persoanelor primite şi folosite la muncă, cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru efectuarea serviciilor de pază a obiectivelor contractate în numele ASG Security Logistic şi a operării acestor plăţi prin casieria acestei societăţi, în perioada 2009 – 2012, Alexandru Bălan, cu complicitatea mamei sale Eufrosina Bălan şi a Mădălinei Bălan, a întocmit/emis şi înregistrat în mod succesiv în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 1.737 facturi (fiecare cu valoare de cel mult 5.000 lei), în valoare totală de 6.811.860,05 lei, care atestau efectuarea unor operaţiuni fictive de achiziţie de la mai multe societăţi comerciale, sustrăgându-se totodată şi de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin deducerea frauduloasă a TVA-ului aferent operaţiunilor fictive de achiziţie şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 1.581.617 lei, reprezentând TVA.
În vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului de stat (în cuantum de peste un milion de euro), procurorii au instituit măsuri asiguratorii cu privire la mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti