Flavio Cattaneo a fost propus pentru postul de director general de la Enel

Guvernul condus de premierul italian Giorgia Meloni l-a propus miercuri seară pe Flavio Cattaneo pentru postul de director general la grupul de utilităţi Enel SpA, rezolvând o dispută apărută în cadrul coaliţiei guvernamentale, transmite Bloomberg. Cattaneo, în prezent vicepreşedinte la compania feroviară Italo SpA şi care anterior a fost director general la Telecom Italia SpA şi Terna SpA, a fost propus pentru a-i succeda lui Francesco Starace, care a condus Enel timp de trei mandate, potrivit unui comunicat al Ministerului italian al Finanţelor. Veteranul Paolo Scaroni a fost propus pentru postul de preşedinte al Enel. Scaroni, care anterior a fost preşedinte al clubului de fotbal AC Milan şi director la banca Rothschild, este un apropiat al fostului premier Silvio Berlusconi. În perioada în care a ocupat postul de director general la grupul energetic Eni, Paolo Scaroni a lucrat pentru a adânci legăturile cu grupul rus Gazprom. Potrivit surselor citate de Bloomberg, iniţial premierul Giorgia Meloni l-a sprijinit pe directorul general de la operatorul de transport şi sistem Terna, Stefano Donnarumma, pentru postul de director general al Enel, dar până la urmă a fost ales candidatul preferat de liderul partidului Liga Matteo Salvini şi al altor partide din coaliţia guvernamentală. Tot miercuri, Guvernul de la Roma l-a propus pe fostul ministru al Energiei Roberto Cingolani pentru postul de director general la compania de apărare Leonardo SpA, unde îl va înlocui pe Alessandro Profumo. Cingolani a ocupat postul de ministru în Guvernul Mario Draghi. De asemenea, Claudio Descalzi a fost confirmat pentru a continua să conducă compania petrolieră Eni, o decizie care era aşteptată după ce acesta a jucat un rol cheie în a ajuta Italia să îşi reducă dependenţa de energia rusească, după invadarea Ucrainei. Claudio Descalzi va ocupa al patrulea mandat succesiv la conducerea Eni. Deciziile adoptate de Giorgia Meloni cu privire la numirile la firmele de stat ar putea da Guvernului de la Roma un cuvânt mai important de spus cu privire la segmente importante din economia Italiei, iar deciziile vor fi urmărite cu atenţie de investitori şi analişti. Împreună, Enel şi Eni au o capitalizare de piaţă de aproximativ 110 miliarde de euro şi reprezintă peste 18% din capitalizarea de piaţă a indicelui bursier FTSE MIB. Toate persoanele propuse de Meloni vor trebui să fie confirmate şi de acţionarii companiilor respective cu prilejul Adunărilor Generale Anuale care vor avea loc în săptămânile următoare. Enel este unul din cei mai mari jucători mondiali pe segmentul energiilor regenerabile, cu capacităţi instalate de aproape 60 de Gigavaţi (GW). Sursele au dezvăluit anterior că Guvernul de la Roma este îngrijorat de datoriile acumulate de Enel, care au ajuns la 60 de miliarde de euro în 2022, de la 45,5 miliarde de euro în 2020, când Starace a fost desemnat pentru al treilea mandat în fruntea companiei de utilităţi. Grupul italian a început deja să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoriile, care la finele anului trecut au atins un nivel record. Enel a anunţat deja că îşi va vinde operaţiunile din România grupului grec Public Power Corp (PPC) cu suma de 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi.
AGERPRES - joi, 13 apr. 2023, 10:24
Flavio Cattaneo a fost propus pentru postul de director general de la Enel

Cattaneo, în prezent vicepreşedinte la compania feroviară Italo SpA şi care anterior a fost director general la Telecom Italia SpA şi Terna SpA, a fost propus pentru a-i succeda lui Francesco Starace, care a condus Enel timp de trei mandate, potrivit unui comunicat al Ministerului italian al Finanţelor.

Veteranul Paolo Scaroni a fost propus pentru postul de preşedinte al Enel. Scaroni, care anterior a fost preşedinte al clubului de fotbal AC Milan şi director la banca Rothschild, este un apropiat al fostului premier Silvio Berlusconi. În perioada în care a ocupat postul de director general la grupul energetic Eni, Paolo Scaroni a lucrat pentru a adânci legăturile cu grupul rus Gazprom.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, iniţial premierul Giorgia Meloni l-a sprijinit pe directorul general de la operatorul de transport şi sistem Terna, Stefano Donnarumma, pentru postul de director general al Enel, dar până la urmă a fost ales candidatul preferat de liderul partidului Liga Matteo Salvini şi al altor partide din coaliţia guvernamentală.

Tot miercuri, Guvernul de la Roma l-a propus pe fostul ministru al Energiei Roberto Cingolani pentru postul de director general la compania de apărare Leonardo SpA, unde îl va înlocui pe Alessandro Profumo. Cingolani a ocupat postul de ministru în Guvernul Mario Draghi.

De asemenea, Claudio Descalzi a fost confirmat pentru a continua să conducă compania petrolieră Eni, o decizie care era aşteptată după ce acesta a jucat un rol cheie în a ajuta Italia să îşi reducă dependenţa de energia rusească, după invadarea Ucrainei. Claudio Descalzi va ocupa al patrulea mandat succesiv la conducerea Eni.

Deciziile adoptate de Giorgia Meloni cu privire la numirile la firmele de stat ar putea da Guvernului de la Roma un cuvânt mai important de spus cu privire la segmente importante din economia Italiei, iar deciziile vor fi urmărite cu atenţie de investitori şi analişti. Împreună, Enel şi Eni au o capitalizare de piaţă de aproximativ 110 miliarde de euro şi reprezintă peste 18% din capitalizarea de piaţă a indicelui bursier FTSE MIB.

Toate persoanele propuse de Meloni vor trebui să fie confirmate şi de acţionarii companiilor respective cu prilejul Adunărilor Generale Anuale care vor avea loc în săptămânile următoare.

Enel este unul din cei mai mari jucători mondiali pe segmentul energiilor regenerabile, cu capacităţi instalate de aproape 60 de Gigavaţi (GW). Sursele au dezvăluit anterior că Guvernul de la Roma este îngrijorat de datoriile acumulate de Enel, care au ajuns la 60 de miliarde de euro în 2022, de la 45,5 miliarde de euro în 2020, când Starace a fost desemnat pentru al treilea mandat în fruntea companiei de utilităţi.

Grupul italian a început deja să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoriile, care la finele anului trecut au atins un nivel record. Enel a anunţat deja că îşi va vinde operaţiunile din România grupului grec Public Power Corp (PPC) cu suma de 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...