Flight Refund: Pasagerii afectaţi de grevele companiilor aeriene nu pot cere despăgubiri

Grevele care perturbă activitatea companiilor aviatice nu reprezintă evenimente în urma cărora se pot cere despăgubiri, potrivit legislaţiei europene, a anunţat joi site-ul Flight Refund.
Economica.net - joi, 26 iul. 2018, 13:39
Flight Refund: Pasagerii afectaţi de grevele companiilor aeriene nu pot cere despăgubiri

”În egală măsură, nu se pot acorda compensaţii în cazul vremii nefavorabile, tulburărilor politice sau atentatelor teroriste. În schimb, se pot obţine despăgubiri dacă zborul înregistrează întârzieri de cel puţin trei ore, cursa este anulată sau compania aeriană refuză îmbarcarea pasagerului”, se arată în comunicat.

Directorul general al Flight Refund, Anikó Bolyó, a atras atenţia că liniile aeriene trebuie să asigure cazare călătorilor afectaţi.

“Chiar dacă nu pot primi compensaţii în urma unei greve, companiile aeriene trebuie să asigure călătorilor cazare peste noapte, hrană, să ofere alternative pentru zborul anulat sau întârziat şi să răscumpere valoare biletului. Vedem un Interes crescut al pasagerilor pentru posibilităţile de obţinere a compensaţiilor în această perioadă. Este un semn că eforturile noastre de a populariza drepturile de care beneficiază aceştia dau roade. În special în România vedem un interes crescut pentru serviciile oferite de firma noastră”, a declarat Anikó Bolyó.

Site-ul Flight Refund a anunţat că a înregistrat o creştere cu 30% a numărului vizitatorilor în 25 şi 26 iulie, ca urmare cel mai probabil a veştilor privind anularea unor curse ale unui operator low-cost.

Potrivit Regulamentului European 261/2004, pasagerii sunt îndreptăţiţi să primească din partea companiei aeriene o compensaţie de până la 600 de euro pentru zborurile anulate, cu întârzieri mai mari de trei ore sau dacă li s-a refuzat îmbarcarea.

România se află pe locul al patrulea în Europa Centrală şi de Est la anularea sau întârzierea zborurilor, arată un studiu al companiei Flight Refund. Anul trecut în România s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanţe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale. Polonia ocupă primul loc în acest top, relevă datele Flight Refund.

”În 2017, din 217.875 zboruri înregistrate, 2.128 de zboruri, aproximativ 0,9% din total, au avut întârzieri sau au fost anulate. A doua poziţie a clasamentului este ocupată de Ungaria, cu 835 de zboruri cu probleme, adică 0,7% din cele 116.624. Următorul loc în top îi revine Cehiei, cu 1246 de zboruri anulate sau întârziate, 0,5% din totalul celor 249.457 de curse înregistrate. În 2017 slovacii au înregistrat doar 28 de curse anulate sau întârziate, doar 0,2% din cele 12.248 curse înregistrate reprezentând incidente”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...