Florent Menegaux, CEO Michelin: Investim masiv la Zalău. Am fost surprinși cât e de greu să găsim noi angajați
– Ați menționat de mai multe ori că veți extinde portofoliul de activități al Michelin. Unde ați ajuns cu acest plan?
– Da. Pe o scală de la 0 la 10 aș spune că suntem între 3 și 4. Asta însemnând că am început, știm ce vrem să facem, dar mai avem mulți pași de urmat. Sau, mai exact, am înțeles exact unde vrem să fim, cum vrem să facem asta și, acum, trebuie să acționăm.
– Dacă tot vorbim despre extinderea portofoliului, în ce stadiu vă aflați cu Symbio, compania care va produce pile de combustie pentru motoarele cu hidrogen?
– Chiar am vorbit zilele trecute cu partenerii de la Faurecia despre Symbio. Uzina este deja în construcție și va începe producția până la finalul acestui an. Producția va fi de 20.000 de sisteme de pile de combustie pentru vehicule pe an. Va fi cea mai mare fabrică de pile de combustibil din lume. Deci proiectul este avansat și deja negociem cu un nou posibil partener, grupul Stellantis, care își dorește să intre în capitalul Symbio. Este producătorul auto cu cel mai mare interes în dezvoltarea propulsiei cu hidrogen.
– Nu BMW? Ei deja au mașini cu hidrogen pe șosele.
– BMW a luat alt drum în aceeași direcție. Ei au un parteneriat cu Toyota, japonezii avansând și ei mult în acest domeniu. Oricum, în final, va fi foarte mult loc pentru investiții în zona propulsiei cu hidrogen.
– În declarația de la „Michelin – International Media Day”, ați spus că, până în 2030, 40% din producție va fi realizată din materiale bio și reciclabile. Vă refereați strict la producția de anvelope, sau și la celelalte activități pe care le aveți în plan?
– La anvelope.
– Tot atunci ați vorbit și despre deschiderea către noi parteneriate. Ce sume ați luat în calcul pentru acestea?
– Miliarde. Bilanțul nostru financiar este foarte puternic. Avem rating A-. Și pot spune că suntem gata să coborâm până la BBB+ pentru a finanța parteneriatele. Asta înseamnă că ne putem „încărca” bilanțul cu circa 10 miliarde de euro în datorii. Cred că suma asta ne oferă câteva oportunități.
– Sunteți compania franceză cu cea mai mare prezență la nivel mondial. E asta un lucru bun sau rău?
– Nu știu. Eu cred că e bine pentru că având o astfel de magnitudine putem simți tot ceea ce se întâmplă în lume. Rău ar fi faptul că suntem sensibili la tot ce se întâmplă în lume. De exemplu în Rusia și Ucraina. Deci, e bine că înțelegem rapid ce se întâmplă în fiecare colț al lumii și e rău pentru că nu tot ce se întâmplă e bine pentru noi. Dacă iau ca exemplu Rusia, eu sunt foarte deranjat de situația de acolo. Am fost forțați să închidem activitățile de acolo și să renunțăm la 1.200 de angajați. Pentru mine aceia sunt oameni ai Michelin și a fost foarte trist să le spun că, din cauza unor factori care nu au legătură cu noi și activitatea noastră, nu mai putem lucra împreună.
– Capacitatea de producție pierdută în Rusia a fost repartizată altor uzine?
– E vorba despre 2% din veniturile noastre. Deci e o sumă pe care o putem gestiona.
– Dacă tot am ajuns la venituri, cât au crescut, în medie, prețurile anvelopelor Michelin? Întreb asta pentru că totul în industria auto a devenit mai scump.
– Prețurile noastre diferă foarte mult de la motociclete, la autoturisme sau vehicule agricole și industriale. În medie însă, cred că majorarea variază între 10% și 30%. E foarte important să menționez că monitorizăm atent piața și, chiar și în aceste condiții generate de pandemie, crize, război etc., rămânem cea mai bună investiție pentru clienții noștri. Fie că vorbim despre producătorii auto cărora le furnizăm anvelope sau despre clientul care cumpără anvelopele din magazin, ne asigurăm că oferim cea mai bună tehnologie la prețul corect.
– Știm deja că mulți producători auto nu susțin impunerea normelor Euro 7. Acestea vor afecta și producătorii de anvelope. Care este opinia dvs.?
– Nu voi comenta ce spun producătorii de mașini. Dar pot spune că detaliile referitoare la anvelope din aceste norme sunt bune pentru că reglementează nivelul emisiilor și particulelor generate de anvelope prin frecarea cu asfaltul. Noi, cei de la Michelin, am fost avocați ai acestor măsuri de mult timp și ne bucurăm că sunt impuse pentru că există competitori pe piața anvelopelor ale căror produse generează prea multe particule. Un studiu realizat de ADAC-ul german a arătat că Michelin este producătorul de anvelope care folosește cele mai bune materiale.
– Spuneți asta cu referire la anvelopele Michelin, dar se aplică și în cazul celorlalte mărci de anvelope deținute de companie (n.n. – BFGoodrich, Kleber, Tigar, Riken etc.)?
– Toate mărcile grupului Michelin vor trebui să se supună regulilor. Politica noastră de sustenabilitate se aplică tuturor mărcilor, tuturor produselor și tuturor activităților noastre.
– Dar este suficient timp pentru asta? Iulie 2025 este la doar doi ani distanță.
– Sigur. Ne putem mișca foarte repede.
– Pe lângă problema Euro 7, producătorii de mașini încearcă și să își „crească” vehiculele în încercarea de a ajunge cu ele în zone cu marje mai mari de profit. Se întâmplă asta și în industria anvelopelor?
– Pentru noi problema e să înțelegem exact punctul în care valoarea adăugată este recunoscută. Altfel nu jucăm în zona respectivă. Sunt producători auto care vor să impună anumite prețuri și cărora le spunem că, dacă iau în calcul doar prețul, atunci nu suntem noi opțiunea cea mai bună. Pentru că noi nu vindem un preț, ci tehnologia din spatele lui. Dacă aleg tehnologia sau nu, e decizia lor, dar noi nu intrăm în discuții legate de preț. Le prezentăm tehnologia și produsul, apoi le spunem cât costă. Acceptă sau nu, le respectăm opțiunea.
– Se aplică asta și în zona de retail? La clienții finali?
– Peste tot! Este misiunea noastră să convingem clientul că produsul respectiv își merită prețul. Mașinile copiilor mei au anvelope de 15 inchi și le recomand să le doteze cu anvelope Michelin. Nu pentru că lucrez eu la companie, ci pentru că sunt mai sigure și mai bune pentru ei. Le-am recomandat CrossClimate pentru că știu că nu au timp pentru a schimba des anvelopele și acestea sunt sigure atât vara cât și iarna.
– Că tot am ajuns la anvelopele all-season. Sunt ele la fel de bune în anotimpul rece ca niște anvelope de iarnă și vara ca unele dedicate perioadei respective?
– Dacă vorbim despre Michelin CrossClimate, da. Atenție însă că nu vorbesc despre niște simple anvelope all-season. De ce credeți că Michelin a intrat pe piața anvelopelor all-season cu doar câțiva ani în urmă? Pentru că, la bază, conceptul de anvelope pentru toate anotimpurile a devenit o necesitate. Tehnologic, ceea ce concurenții noștri făceau în trecut era să ia un cauciuc de iarnă și să găsească o cale de a îl modifica pentru a nu fi prea rău pe timp de vară. Noi am început de la capătul celălalt. Ne-am întrebat cum putem fi siguri că producem un cauciuc de vară foarte bun care să aibă un comportament bun și iarna. Pentru mult timp tehnologia necesară nu a fost disponibilă. Până când ne-a venit ideea de a lua un cauciuc pentru Moto GP – la care atunci când e cald și îl atingi cu mâna, aceasta rămâne aproape lipită – pe care să aplicăm un design nou al suprafeței de contact care să facă față bine în condiții de iarnă. E vorba despre design, dar și despre material. Revenind, CrossClimate este la fel de bun ca un cauciuc de iarnă, ca Michelin Alpin de exemplu, și la fel de bun ca unul de vară. Desigur, dacă circuli în zone unde este zăpadă mult timp din an, e de preferat o anvelopă dedicată, dar la cum sunt iernile acum în Europa, CrossClimate e perfect. Unde mai pui că, atunci când plouă în anotimpul cald, anvelopa noastră e chiar mai bună decât una de vară. În final, vă amintesc că la lansarea produsului noi am menționat că nu este o chiar anvelopă all-season.
– Noile tehnologii costă și sunt greu de amortizat. Producătorii de mașini, de exemplu, solicită ajutoarele statelor pentru a dezvolta și vinde mașini electrice. Ați luat în calcul astfel de solicitare în cazul Michelin, pentru anvelope?
– Câteodată căutăm, e drept, ajutor guvernamental atunci când facem o investiție majoră și există o perioadă de tranziție. Dar, de cele mai multe ori, noi nu cerem ajutor. Ne descurcăm cu bugetul nostru. Din punctul meu de vedere, rolul unui guvern în privința investițiilor private este acela de a susține tranziția. O să vă dau un exemplu. În privința propulsiei cu hidrogen despre care am vorbit mai devreme, exista ideea că producătorii auto nu pot dezvolta mașini cu acest combustibil pentru că nu există stații de încărcare. Iar stațiile de alimentare cu hidrogen nu există pentru că nu există suficientă producție. Și nu există producție de hidrogen pentru că nu există destule mașini de acest tip pe șosele pentru a justifica noi capacități de producție. Putem continua așa la infinit, în cerc. Rolul guvernelor este să spargă aceste cercuri vicioase. Dacă eu investesc în electricitate verde sau hidrogen verde, în stații de încărcare, guvernul poate ajuta tranziția pentru că, la început, vor fi puține mașini produse cu noile tipuri de combustibili. Fără aceste subvenții am avea, de exemplu, doar mașini electrice și baterii produse în China pe șoselele de aici. Și asta nu ar fi bine pentru Europa.
– Cât de importantă este România pentru grupul Michelin? Aveți trei fabrici acolo.
– Foarte importantă. Chiar acum investim masiv la Zalău. Tot în țara dvs. avem un puternic hub administrativ care este foarte eficient. Avem însă ceva dificultăți cu recrutarea de personal. Am fost surprinși să vedem că la Zalău e greu de găsit angajați. Dar suntem foarte mulțumiți cu activitatea din România.
– Noua strategie Michelin ar putea schimba și activitățile din România?
– Posibil. Nu vă pot spune încă. Dacă vor apărea oportunități acolo, de ce nu? În România, așa cum facem în Italia, Polonia sau Germania, vrem să fim români. Să participăm la dezvoltarea țării în toate privințele în care se poate implica Michelin. De fiecare dată când apar noi oportunități de afaceri ne uităm la România și, dacă se potrivește, investim acolo.
– Ați fost recent în România?
– Am fost acum mai puțin de doi ani. N-am făcut asta public, dar am vizitat uzinele noastre de acolo și, cum spuneam, sunt foarte mulțumit.
Michelin investește în prezent atât la cele două uzine de cord și anvelope din Zalău, cât și la cea din Florești. Compania are în România, în total, peste 4.500 de angajați. La Zalău sunt produse anvelope sub mărcile Michelin, BF Goodrich, Taurus, Riken, Tigar şi Orium, iar la Florești sunt realizate anvelope Kleber și BF Goodrich. În 2021, la împlinirea a 20 de ani în România, compania franceză a marcat producerea a 80 de milioane de anvelope și 500.000 de tone de cord metalic în uzinele sale locale. Tot în România, dar la București, Michelin deține o rețea comercială şi un centru de servicii partajate, din 2018 capitala României devenind centru de coordonare a regiunii Europa Centrală care include 30 de țări.
Citește și:
– Anvelopele viitorului în viziunea Michelin: mari, eficiente, sustenabile
– Florent Menegaux (Michelin) consideră că piața auto nu-și poate reveni înainte de 2024
– Michelin a produs 80 de milioane de anvelope în cei 20 de ani petrecuți în România