Florin Barbu: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită și după 31 ianuarie. E posibil ca mielul să intre pe listă
„Îmi doresc ca familiile cu venituri mici şi medii din România să poată cumpăra alimentele de bază cu adaos comercial redus, pentru că să fim foarte sinceri, indicele preţului de consum lunar arată că acele alimente care au fost transpuse prin acea ordonanţă au o scădere semnificativă în anul 2023, până la 28% faţă de anul 2022, unde preţurile erau cu plus 18%. Normal că ne dorim acest lucru, ne dorim pentru că 50% dintre români consumă alimentele care sunt prevăzute în acea ordonanţă”, a precizat Florin Barbu, relatează Agerpres.
Întrebat dacă mielul ar putea fi introdus pe lista produselor cu adaos comercial redus având în vedere Sărbătorile Pascale, şeful MADR a transmis că va decide acest lucru numai după ce va avea un dialog cu retailerii şi procesatorii, însă a recunoscut că este o propunere bună.
„Întotdeauna am avut un dialog atât cu retailerii, cât şi cu procesatorii. Discuţiile le vom avea împreună şi împreună vom decide acest lucru. (…) Deci lucrurile sunt foarte clare şi aşa cum v-am spus şi în decembrie, în preajma sărbătorilor, când am introdus anumite alimente, este o sugestie bună să introducem şi mielul în lista produselor cu adaos comercial limitat. Vă mulţumesc pentru propunere şi o să o iau în calcul (…) Tot timpul se consumă miel în România şi vreau să vă spun că România deţine 17% din consumul în Uniunea Europeană la carnea de oaie şi 70% în toate celelalte state. Toate vin de pe teritoriul României şi de la fermierii români din sectorul ovin”, a subliniat Barbu.
Discuţiile cu reprezentanţii comercianţilor şi procesatorilor pentru a analiza rezultatele măsurii de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază trebuiau sa aibă loc luni, după întâlnirea cu asociaţiile din sectorul vegetal, însă prelungirea negocierilor au determinat amânarea acestora pentru miercuri dimineaţa.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023 şi viza 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.
La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă. Lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez – bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.