Florin Barbu: Politica Agricolă Comună trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent şi de reguli simplificate

30 09. 2024
Barbu

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Florin Barbu a primit o delegaţie condusă de ministrul pentru Alimentaţie, Afaceri Rurale şi Protecţia Consumatorilor al landului Baden-Wurttemberg, Peter Hauk.

Subiectele de discuţie au făcut referire la liniile de orientare pentru viitoarea Politică Agricolă Comună, care, în opinia ambilor miniştri, reprezintă un demers esenţial pentru a adapta politicile Uniunii Europene, astfel încât să răspundă mai bine unui cadru socio-economic şi de mediu în continuă schimbare, precum şi numeroaselor probleme cu care se confruntă fermierii din UE.

Ministrul Florin Barbu a împărtăşit părţii germane experienţa României din actualul exerciţiu financiar multianual, afirmând că, pentru a-şi dovedi eficienţa, PAC trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent şi de reguli simplificate care să poată fi uşor de înţeles şi aplicat de fermieri. În acest context, a fost menţionată importanţa continuării convergenţei externe, pentru reducerea decalajului dintre fermierii din diferitele state membre care acţionează pe o piaţă comună.

Totodată, ministrul Barbu a apreciat că trebuie pus accent pe obiective fundamentale pentru un sector agricol european în măsură să asigure securitatea alimentară cu produse de calitate, accesibile tuturor categoriilor de consumatori, se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul român a subliniat interesul major pentru dezvoltarea sectorului zootehnic şi demersurile făcute la nivelul UE pentru achiziţia de animale de reproducţie din fonduri europene, precum şi obiectivul prioritar al Guvernului pentru investiţiile în procesarea produselor alimentare.

„Cei doi oficiali au agreat necesitatea corelării bugetului PAC, pus la dispoziţie, cu cerinţele pentru fermieri şi identificarea unor soluţii pentru o simplificare reală a mecanismelor de implementare a acestei politici. Cele două părţi şi-au exprimat aprecierea faţă de dialogul constant la toate nivelurile concluzionând că legăturile economice solide reprezintă un pilon de bază al cooperării bilaterale”, conform sursei citate.

În plus, Florin Barbu a transmis că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) asigură sprijinul instituţional pentru o bună prezentare a sectorului agricol românesc şi a oportunităţilor de colaborare între agenţii economici în cadrul târgurilor şi expoziţiilor de profil organizate în Germania, trecând în revistă manifestările expoziţionale din domeniul agricol la care a participat România în ultimii ani.

Pe parcursul discuţiei, cei doi omologi au atins şi subiecte ce vizează domeniul irigaţiilor, investiţiile în tehnologizare, modalităţi pentru transferul cercetării în practică în beneficiul fermierilor, iniţierea de contacte pentru relaţii comerciale între agenţii economici din România şi Germania etc.

Şeful de la Agricultură a afirmat că, în afara relaţiilor de cooperare la nivel federal, MADR are relaţii de cooperare şi cu unele landuri germane, respectiv Bavaria pe partea de industrie alimentară, zootehnie, cercetare şi inovare şi Baden-Wurttemberg în ceea ce priveşte agricultura ecologică şi cercetarea agricolă.

În egală măsură, ministrul român a apreciat că încă există un potenţial semnificativ neexploatat pentru creşterea şi diversificarea în continuare a comerţului bilateral şi a investiţiilor.