Florin Cîțu: am încercat să tăiem pensiile speciale, dar n-am putut
„Am incercat. Este imposibil cu acest avocat al poporului si aceasta majoritate parlamentara. Dar mai sunt cateva luni si sunt sigur ca se va schimba situatia in Romania”, spune Cîțu pe Facebook, răspunzând unui comentariu încare se cerea tăierea pensiilor speciale.
El a mai scris că în 2020 jumătate din deficitul bugetar reprezintă costul crizei economice.
Iar acest cost are doua componente, o creștere a cheltuielilor bugetare neprevăzute (cheltuieli cu sanatatea, asistență socială, etc) și o reducere semnificativă a veniturilor bugetare față de estimarea inițială.
„Voi administra în continuare cu prudență și responsabiliate finanțele României pentru a reduce cât mai mult din impactul negativ al crizei economice asupra României”, mai spune Cîțu.
Peste 9.500 de civili au luat pensie de serviciu în iunie, cei mai mulţi – magistraţi, personal auxiliar de specialitate al instanţelor, profesionişti din aviaţia civilă, diplomaţi, dar nu numai. Pentru cei aproximativ 9.500 de oameni care au luat pensie de serviciu am virat, în primul semestru, peste 563 de milioane de lei doar la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de toţi contribuabilii din România, cu 9% mai mult decât în prima jumătate a anului 2019, reiese dintr-o analiză făcută de Economica.net pe baza datelor pe care ni le-a comunicat Casa Naţională de Pensii Publice.
Pensiile de serviciu din Serviciile Secrete au costat peste 338 de milioane de lei în primul semestru din 2020, cu 6,84% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2019, reiese dintr-o analiză Economica.net pe baza datelor primite, în exclusivitate, de la Casa de Pensii Sectorială a SRI. Sub 10.500 de oameni au încasat pensie de serviciu de la Casa de Pensii Sectorială a SRI în iunie 2020, în creştere nesemnificativă faţă de valoarea lunii iunie 2019, potrivit datelor primite de Economica.net de la instituţie. Pensiile de serviciu din Serviciile Secrete se plătesc doar de la bugetul de stat.