Florin Cîţu a anunțat că sâmbătă se va vaccina împotriva Covid-19
„Sâmbătă mă voi vaccina şi va fi public”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, finalul şedinţei de Guvern.
Vineri începe a doua etapă de vaccinare anti-Covid-19 pentru populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.
El şi-a exprimat speranţa ca ordonanţa de urgenţă privind finanţarea centrelor de vaccinare să fie elaborată până vineri, menţionând însă că este importantă stabilirea unor criterii clare, astfel încât „nota de plată” să nu fie supraevaluată.
„Este o ordonanţă care este în procedură de avizare. Sper să fie gata până vineri. Trebuie clarificat mecanismul de plată. Cred că mergem într-o direcţie, aşa cum am folosit şi până acum, prin Ministerul Sănătăţii, cu decontare de la bugetul de stat. Vreau să fiu foarte atent la criterii, pentru că au fost situaţii în trecut când nota de plată a fost supraevaluată, să spunem aşa, în unele situaţii şi vreau să mă asigur că avem criterii clare prin care se definesc aceste cheltuieli”, a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
Premierul a menţionat că aşteaptă de la Ministerul Sănătăţii o informare privind necesarul pentru pregătirea unui centru de vaccinare şi cheltuielile standard. Potrivit acestuia, există resurse financiare, dar că trebuie pus la punct mecanismul prin care se face plata. Totodată, premierul a remarcat că vaccinarea „nu trebuie să fie ceva foarte sofisticat” şi a apreciat că discuţia pe acest subiect, în România, începe să „ia o altă anvergură”.