Florin Cîțu a prelungit mandatele șefilor SRR și SRTV

Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă prelungirea mandatelor directorilor generali interimari de la SRR şi SRTV, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu, care a cerut Parlamentului să rezolve această problemă.
AGERPRES - mie, 29 sept. 2021, 18:48
Florin Cîțu a prelungit mandatele șefilor SRR și SRTV

„A trebuit să intervenim iarăşi pentru că Parlamentul se pare că a uitat -, mai are şi alte lucruri de făcut în afară de moţiuni de cenzură. Dacă nu adoptam astăzi ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor directorilor generali la Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune, ar fi apărut probleme. Ştiţi foarte bine că am prelungit acum o lună, 30 de zile. Parlamentul 30 de zile nu a avut timp să rezolve problema, aşa că astăzi, iarăşi, am luat o decizie, dar este ultima oară când Guvernul va mai prelungi. Parlamentul este acolo să îşi facă treaba. Le cer parlamentarilor şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului să îşi facă treaba rapid, să corecteze această problemă, să lase orice alte lupte politice pentru că interesul românilor ar trebui să primeze”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că prelungirea mandatelor a fost făcută pentru o perioadă de 30 de zile.

„Şi aşa Ministerul Justiţiei mi-a dat observaţii că mă substitui Parlamentului. Nu mă substitui Parlamentului, fac treaba Parlamentului pentru că Parlamentul nu şi-a făcut treaba, dar eu nu pot să dau mai mult de 30 de zile (prelungire de mandat – n.r.). Parlamentul României are 30 de zile să rezolve situaţia. Au făcut o problemă la început, nu au luat decizia bună, acum avem această situaţie de interimat. Şi mai este o problemă în Parlamentul României – ICR. Tot noi am rezolvat-o, în Guvern, de două ori. Deci Parlamentul României trebuie să termine cu prostiile, să îşi facă treaba. Nu putem să stăm la Guvern să rezolvăm ceea ce nu pot să facă parlamentarii pentru că ei stau să se joace cu moţiunile, fac competiţii de moţiuni în Parlamentul României. Şi vă daţi seama că, dacă astăzi nu era un guvern în vigoare, angajaţii de la Radio şi Televiziunea Română nu puteau să îşi primească salariile. Asta arată iresponsabilitatea celor din Parlamentul României. Ei se joacă cu moţiunile, fac competiţii de moţiuni, dar nu se gândesc la oamenii care nu-şi primesc salariile”, a susţinut Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Dobre, CEO Holcim România: Considerăm decizia Consiliului Concurenței ca fiind lipsită de fundament. Vom contesta sancțiunea
Bogdan Dobre, CEO Holcim România: Considerăm decizia Consiliului Concurenței ca fiind lipsită de fundament. Vom contesta ...
Holcim Romania este una dintre firmele care alături de Romcim și Heidelberg Materials România, a primit o amendă în valoare totală de aproape 48 de milioane de euro din partea Consiliului......
Floria deschide o nouă florărie în franciză în București Mall, în urma unei investiții de 70.000 de euro
Floria deschide o nouă florărie în franciză în București Mall, în urma unei investiții de 70.000 de euro
Floria anunță că își continuă extinderea în centrele comerciale din Capitală și a deschis o nouă florărie în ...
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
eToro adaugă cinci noi token-uri la oferta de criptoactive
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat că a adăugat cinci noi criptoactive: Tellor (TRB), Etherfi ...
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, ...