Florin Cîţu: Azi am început programul IMM Invest şi cu el intrăm în etapa a doua, de repornire a economiei
„Azi, la ora 10:00, am început cel mai amplu program de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii din România, IMM Invest. Printr-un singur click şi completarea unui formular, întreprinderile mici şi mijlocii din România au azi acces la credite garantate pentru investiţii şi capital de lucru garantate cu până la 90%. Astfel, Guvernul României porneşte al treilea program important în această primă fază. După programul cu şomajul tehnic, amânarea ratelor clienţilor la bancă, începem IMM Invest. Acest program este important nu numai prin dimensiune şi caracteristici. Intrăm cu acest program în etapa a doua, etapa de repornire a economiei”, a spus ministrul Finanţelor, vineri, la Palatul Victoria.
El a subliniat că, faţă de celelalte două programe, IMM Invest nu are nicio condiţionalitate, ci se adresează tuturor companiilor mici şi mijlocii din România, nu doar celor care au fost afectate de criza de coronavirus.
„Este un program ce poate fi accesat tot timpul an, dar implicaţiile sunt pe termen lung. Este un program prin care începem repornirea economiei. IMM Invest, alături de programul care se finalizează prin Eximbank pentru companiile mari, similar, sunt primele două măsuri pe care le luam pentru a reporni economia”, a precizat Cîţu.
El a subliniat că plafonul de garantare în cadrul acestui program este de 15 miliarde lei şi este o schemă de ajutor de stat care a fost aprobată de Comisia Europeană. Creditele sunt garantate cu până la 90%, în funcţie de destinaţie, dacă sunt capital de lucru sau investiţii.
„Calculele noastre arată că avem un grad de multiplicare de minim 75 miliarde lei în economie şi în prima fază, direct, vor fi susţinute aproximativ 600.000 de locuri de muncă”, a mai menţionat şeful de la Finanţe.