Florin Cîţu: Cei care sunt născuţi cam prin anii ’70 nu vor mai avea cine să le plătească pensia

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, susţine că este necesară reformarea rapidă a sistemului de pensii, pentru că, altfel, celor născuţi după 1970 nu va mai avea cine să le plătească pensiile, întrucât nu vor mai fi bani. ”Este momentul să venim cu o viziune pe termen lung”, a spus Cîţu, precizând că ”cârpeli s-au tot făcut de 30 de ani”, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 08 ian. 2020, 08:09
Florin Cîţu: Cei care sunt născuţi cam prin anii '70 nu vor mai avea cine să le plătească pensia

Ministrul Finanţelor a vorbit, marţi seară, la Realitatea Plus, despre faptul că Legea pensiilor va fi pusă în aplicare exact aşa cum este, în 2020, banii fiind prevăzuţi în buget. Cîţu a precizat, însă, că va continua discuţia despre pensiile speciale şi speră în rezolvarea acestei probleme în acest an, scrie News.ro.

”Există acest drept pentru a avea o pensie care nu este legată de contributivitate, dar calculul acestei pensii este în atribuţiile Guvernului, asta nu înseamnă că trebuie să fie pensii de zeci de mii de lei, care să fie mai mari decât un salariu. Exist categorii care, prin tratate internaţionale, au dreptul la pensii de serviciu, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie pensii nesimţite”, a spus Cîţu, potrivit News.ro.

Acesta susţine că dezbaterea din societate despre pensiile speciale ”este benefică”.

”Noi susţinem în continuare un singur principiu pentru pensii: contributivitate pentru că nu există două Românii sau două tipuri de români, unii mai speciali decât alţii. Suntem aceiaşi oameni. (…) Sistemul de pensii astăzi este ca un caritas – cât ai oameni să contribuie, este ok, dar având în vedere evoluţia demografică din România, cei care sunt născuţi cam prin anii ’70 nu vor mai avea cine să le plătească pensia”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, trebuie o reformă a sistemului de pensii: ”Trebuie să luăm o decizie foarte rapid despre reforma sistemului de pensii. Nu se întâmplă peste noapte, durează cam 10 – 15, poate 20 de ani, să reaşezăm situaţia. (…) Trebuie să reformăm întreg sistemul de pensii că, fără o refromă clară, nu vor mai fi bani. Este momentul să venim cu o viziune pe termen lung. Pe termen scurt, cârpeli s-au tot făcut de 30 de ani”, potrivit News.ro.

Cîţu a afirmat că în acest an contribuţia la Pilonul 2 este menţinută la 3,75%, iar din 2021 va fi 5% şi va creşte, dar ”nu este suficient”.

Te-ar mai putea interesa și
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI România
ALFA Group, companie controlată de Alin Niculae, a cumpărat cu 55 milioane euro cea mai mare parte a Iride Park de la CPI ...
Biriș Goran a reprezentat cu succes CPI România (parte a CPI Property Group) în vânzarea unui portofoliu care cuprindea cea mai mare parte a proiectului IRIDE Park, logistica aferentă și două......
Coasigurat la sănătate doar până la 1 septembrie. După această dată, fie va plăti CASS, fie va rămâne neasigurat. Răspunsuri la cele mai presante întrebări despre subiect
Coasigurat la sănătate doar până la 1 septembrie. După această dată, fie va plăti CASS, fie va rămâne neasigurat. ...
Coasiguraţii îşi vor pierde calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate sănătate fără plata ...
Gigantul finlandez Metso deschide o fabrică la Oradea
Gigantul finlandez Metso deschide o fabrică la Oradea
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente industriale pentru industria de minerit ...
Ce ţări au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele 5 luni din 2025, şi care au fost destinațiile preferate – date INS turism
Ce ţări au adus cei mai mulţi turişti în România, în primele 5 luni din 2025, şi care au fost destinațiile preferate ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat, ...