Florin Frunză, fost director în Petrom, numit în funcţia de CEO al MET România, în locul lui Petre Stroe

MET România Energy SA anunţă că Petre Stroe a decis să se retragă din funcţia de CEO fiind numit preşedinte neexecutiv al Consiliului de Administraţie, în timp ce Florin Frunză este noul CEO al subsidiarei din România a companiei energetice MET Group, cu sediul în Elveţia, a anunţat miercuri compania, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 02 sept. 2020, 06:20
Florin Frunză, fost director în Petrom, numit în funcţia de CEO al MET România, în locul lui Petre Stroe
„Începând cu data de 2 septembrie 2020, Florin Frunză este noul CEO al MET România preluând de la Petre Stroe atribuţiile pentru a conduce operaţiunile locale ale grupului MET”, se menţionează în comunicat.

Florin Frunză se alătură grupului MET după ce a activat la OMV Petrom. Acesta a lucrat pentru OMV Petrom începând cu anul 2007 deţinând diverse poziţii de conducere în cadrul companiei şi a fost numit administrator unic al OMV Petrom Gas SRL în 2015. Începând cu anul 2019, în paralel, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte pentru Dezvoltarea Afacerilor Downstream Gas.

Potrivit sursei citate, în noua sa funcţie de preşedinte neexecutiv al Consiliului de Administraţie, Petre Stroe va acţiona în calitate de consilier, susţinând obiectivele de dezvoltare ale companiei. Acesta s-a alăturat MET România în 2015 şi a jucat un rol cheie în creşterea dinamică a companiei atât organic, cât şi prin achiziţii.

MET intenţionează să-şi continue strategia în România prin extinderea portofoliului de utilizatori finali şi prin creşterea numărului de clienţi, atât în domeniul gazelor, cât şi al energiei electrice. În plus, în conformitate cu aspiraţiile Grupului MET de creştere la nivel regional, sunt analizate oportunităţile de investiţii în active pentru a crea sinergii cu portofoliul de utilizatori finali şi cu alte activităţi ale Grupului.

MET Group este o companie europeană integrată de energie, cu sediul central în Elveţia, cu activităţi în domeniul gazelor naturale, energiei electrice şi petrolului, axată pe comerţul angro de mărfuri multiple, tranzacţii şi vânzări, precum şi infrastructură energetică şi active industriale. Grupul este deţinut în proporţie de 80% de managerii şi angajaţii săi şi 20% de Keppel Corporation, o entitate cotată la bursa din Singapore.

Primele activităţi ale Grupului MET pe piaţa aprovizionării cu gaze naturale din România au început în 2009. De atunci, MET România Energy s-a extins prin fuziuni şi achiziţii, iar în prezent se află printre principalii furnizori privaţi, acoperind segmentul de energie electrică, gaze naturale şi servicii energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Noile echipamente ECOSYS de la KYOCERA – proiectate pentru performanță, securitate, sustenabilitate
Noile echipamente ECOSYS de la KYOCERA – proiectate pentru performanță, securitate, sustenabilitate
Tehnologiile de tipărire evoluează constant, iar noile echipamente ECOSYS de la KYOCERA aduc îmbunătățiri semnificative în materie de performanță, securitate și sustenabilitate....
Erdogan îi numește pe protestatari „teroriști ai străzii”
Erdogan îi numește pe protestatari „teroriști ai străzii”
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a numit luni pe cei care protestează împotriva încarcerării popularului politician ...
După 12 ore de negocieri, rușii și americanii au cerut implicarea ONU în discuții
După 12 ore de negocieri, rușii și americanii au cerut implicarea ONU în discuții
Rusia a salutat marți un dialog util cu Washingtonul, exprimându-și dorința ca acesta să continue cu implicarea ONU, ...
A început forajul la Neptun Deep în Marea Neagră. Când sunt aşteptate primele livrări de gaze
A început forajul la Neptun Deep în Marea Neagră. Când sunt aşteptate primele livrări de gaze
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunţat că duminică, 23 martie 2025, la ora 13:00, a început forajul în blocul ...