Florin Jianu (CNIPMMR): Economia globală ar putea să între în criză, iar România trebuie să fie pregătită de asta

Economica.net
02 03. 2020
florin_jianu_97834500_18457300

„România ar trebui să se pregătească din punct de vedere economic pentru ceea ce va urma. Crizele când vin sunt emoţionale, nu stii de unde vin crizele economice globale. Există acest potenţial al unei crize globale în acest moment şi cred că România trebuie să se pregătească. Fac un apel către Guvernul României, către preşedintele ţării, acela de a avea întâlniri sistematice cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu partenerii sociali, de ce nu şi cu sindicatele, pentru a face analize constante şi continue asupra evoluţiei economice a României, dar şi a evoluţiei globale a economiei. (…) Cheia în pregătirea pe care România trebuie să o facă se poate simplifica la un singur cuvânt: investiţii. Deci nu trebuie să tăiem salarii, nu trebuie să strângem cureaua… În această perioadă, pentru a nu veni criza, statul trebuie să investească în infrastructură, în tot ceea ce înseamnă creşterea economică, în domenii cheie tocmai pentru a impulsiona şi a susţine economia”, a menţionat Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a subliniat că este dificil ca o economie mică să facă faţă unei crize globale, dar ceea ce poate face este să prevină şi să diminueze efectele.

„Cred că pe câteva paliere ar trebui să ne uităm: Care sunt schimburile economice ale României cu China? Sunt ele afectate în acest moment? Ce domenii sunt afectate? Care va fi perspectiva imediată? Aceste lucruri trebuie făcute de Guvern. Implicaţiile coronavirusului nu sunt numai pe moneda naţională. Acolo fiind implicate schimburi comerciale, cu siguranţă moneda naţională va fi afectată, dar în acelaşi timp stabilitatea din punct de vedere bancar a României şi financiar macroeconomic nu ridică mari semne de întrebare în acest moment. Noi trebuie să ne pregătim pentru ce va veni”, a mai spus Florin Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a amintit de perioada 2008-2009 când factorii politici declarau că nu va fi niciun fel de criză.

„Poate lucrurile în acest moment nu se văd, aşa cum nu se vedeau nici în 2008-2009 – şi aţi văzut că factorii politici ieşeau public şi spuneau că nu va fi niciun fel de criză. Eu cred că va veni o criză, dar trebuie să fim pregătiţi. Criza nu trebuie să aibă cauze neapărat economice. Crizele au cauze emoţionale, diverse cauze care nu pot fi controlate. Dar dacă ne pregătim diminuăm riscurile. (…) Ar trebui să existe comisii de lucru. Primul lucru pe care l-aş discuta în acest moment sunt schimburile comerciale cu China, să vedem în ce fel este afectată România în acest moment şi care este potenţialul să fie afectată şi, încet-încet, pe fiecare domeniu strategic: pe producţia industrială, pe ceea ce înseamnă comerţul, turismul. Să avem discuţii şi să vedem care sunt evoluţiile din punct de vedere economic”, a mai spus Florin Jianu.

Acesta a subliniat că turismul resimte deja consecinţele extinderii epidemiei de coronavirus. „Primul afectat este turismul. Aparent putem spune că, de exemplu, comerţul nu a fost afectat. Dacă va exista o debalansare continuă a balanţei de plăţi şi a importurilor pentru a susţine comerţul vom vedea, pe cale de consecinţă şi inflaţie şi creşterea cursului de schimb şi alte consecinţe. Nimeni nu are de câştigat într-o potenţială criză, deşi putem spune la o primă vedere: ‘Au crescut preţurile în comerţ’. Efectele secundare nu sunt benefice pentru nimeni”, a adăugat preşedintele CNIPMMR.