Florin Jianu, președinte CNIPMMR: Salariile din IT sunt cele mai mari din economie. E clar că aici nu mai este necesară prelungirea facilității fiscale
Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, reprezentanţii Guvernului iau în calcul eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din unele sectoare precum agricultură şi industria alimentară, construcţii, IT.
„INS-ul a dat ieri publicităţii salariile medii. Salariile medii brute din construcţii sunt undeva la 5.000 de lei, adică nu sunt nişte salarii extraordinare, după urma cărora mai poţi să mai iei în continuare taxe şi impozite. Cele mai mari salarii, de peste 11.000 de lei, sunt în sectorul IT – şi aici suntem de acord cu toţii că această facilitate, care e deja de 10 ani de zile, şi-a atins maximumul. În momentul în care salariile din IT sunt pe locul întâi în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează. Aici cred că trebuie analizat, trebuie văzut încă o dată dacă mai sunt necesare – şi putem să discutăm orice tip de măsură de la 1 ianuarie”, a menţionat Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Conform unui sondaj al CNIPMMR, opt din zece IMM-uri nu sunt de acord cu eventualele modificări ale Codului fiscal, iar printre măsurile care ar avea cel mai mare impact negativ se numără creşterea valorii TVA, renunţarea la cota unică şi renunţarea la facilităţile CASS pentru construcţii şi agricultură.
CNIPMMR a subliniat că eventualele modificări ale Codului fiscal ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023, aşa cum se vehiculează în spaţiul public.
Pe lângă consecinţele economice, el a atras atenţia că vor fi şi consecinţe sociale, pentru că vom vedea „o escaladare a extremismului şi a neînţelegerilor sociale”.
„De ce sectoare vorbim? Ce tipuri de angajaţi sunt în aceste sectoare? Sunt cei mai vulnerabili angajaţi. În construcţii şi în agricultură cine lucrează? Bogaţii României lucrează în construcţii şi în agricultură? Ce fel de angajaţi avem acolo? Hai să nu îi aruncăm pe aceşti oameni în braţele extremismului social, pentru că astea-s consecinţele. În afară să atragem atenţia, întreprinzătorii ce pot să facă? Atributul ieşitului în stradă este al sindicatului, nu al patronatelor”, a menţionat Florin Jianu.