Florin Spătaru: Am bugetat 200 de milioane de lei pentru investițiile în industria de armament. Vom construi o fabrică de pulberi de la zero

Construcţia unei fabrici de pulberi de la zero este una dintre investiţiile prioritare pe care le vizez, ca ministru al Economiei, a afirmat, vineri, la Braşov, Florin Spătaru.
AGERPRES - vin, 11 feb. 2022, 17:57
Florin Spătaru: Am bugetat 200 de milioane de lei pentru investițiile în industria de armament. Vom construi o fabrică de pulberi de la zero

El a adăugat că, în industria de apărare, se vor investi 200 de milioane de lei.

„Tradiţia României în industria de apărare reprezintă un atu pentru repornirea motoarelor acestui sector economic. Am fost, astăzi, într-o vizită de lucru, în judeţul Braşov, la Pirochim Victoria şi la Fabrica de Pulberi Făgăraş, unde am discutat cu directorii acestor societăţii despre planul investiţional şi despre beneficiile aduse comunităţii odată cu revitalizarea industriei în zonă”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de presă.

Ministerul Economiei a bugetat pentru 2022 o sumă record pentru industria de apărare, se specifică într-un comunicat transmis către Agerpres.

„Doar în industria de apărare din judeţul Braşov au fost alocate fonduri de 118.635.000 de lei. Printre altele, construcţia unei fabrici de pulberi de la zero este una dintre investiţiile prioritare pe care le vizez ca ministru al economiei. Această investiţie va asigura 300 de locuri de muncă esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii locale. Este necesar un plan de investiţii solid şi integrat care să vizeze întregul lanţ valoric. Deşi nu va fi uşor, am încredere că, în viitorul apropiat, putem face paşi importanţi către o industrie de apărare românească competitivă şi profitabilă”, a spus ministrul Economiei.

El a precizat că programul de investiţii va viza retehnologizarea acestor societăţi, astfel încât produsele livrate să corespundă nevoilor partenerilor comerciali.

„Repornirea motoarelor industriei înseamnă profit pentru economia românească pe viitor. În plus, un plan pe termen lung integrat va presupune specializarea şi atragerea de forţă de muncă tânăr, în acest domeniu. Industria de apărare a fost de multe ori un sector lăsat în eşalonul doi. Trebuie să poziţionam industria de apăre acolo unde îi este locul: ca industrie strategică”, a precizat Florin Spătaru.

În perioada 10 – 11 februarie 2022, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Braşov, la companiile din industria de apărare din zonă: IAR, Tohan Zărneşti, Pirochim Victoria şi la Fabrica de Pulberi Făgaraş.

Totodată, ministrul a avut discuţii cu reprezentanţii Airbus România, cu conducerea societăţilor Metrom şi Carfil, precum şi cu autorităţile locale şi reprezentanţii sindicatelor din industria de apărare din teritoriu.

Te-ar mai putea interesa și
Ce trebuie să facă Ucraina pentru atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană – Raport anual CE despre extinderea UE
Ce trebuie să facă Ucraina pentru atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană – Raport anual CE despre ...
Ucraina trebuie să-şi accelereze reformele dacă doreşte să atingă obiectivul autoimpus de a încheia până la finalul lui 2028 procesul de aderare la Uniunea Europeană, indică un proiect al......
Guvernul anunţă că va schimba conducerea de la o mare bancă deţinută de stat
Guvernul anunţă că va schimba conducerea de la o mare bancă deţinută de stat
Conducerea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare va fi schimbată în curând, în prezent fiind în lucru o nouă selecţie ...
Anunț mare al Hidroelectrica: a ajuns la 1 milion de clienți finali în România
Anunț mare al Hidroelectrica: a ajuns la 1 milion de clienți finali în România
Astăzi, 4 noiembrie 2025, Hidroelectrica, a depășit pragul de 1 milion de clienți casnici și non-casnici pe piața de ...
Philip Morris România investește în energie verde. La fabrica din Otopeni a fost inaugurată una dintre cele mai mari instalații de panouri solare bifaciale din România
Philip Morris România investește în energie verde. La fabrica din Otopeni a fost inaugurată una dintre cele mai mari ...
Philip Morris România își consolidează angajamentul față de sustenabilitate prin instalarea a 6.188 de panouri solare, ...