Flota americană este pregătită pentru un „atac puternic” – secretarul US Navy

Economica.net
12 09. 2013
uss_fitzgerald_17664200

Deşi Washingtonul a amânat pentru moment orice acţiune militară împotriva Damascului, pentru căutarea unei soluţii diplomatice de ultimă şansă, secretarul pentru Marină Ray Mabus a declarat că distrugătoarele americane echipate cu rachete de croazieră sunt poziţionate în continuare în estul Mediteranei.

„Vă garantez că, dacă ni se spune să atacăm, vom ataca puternic şi repede”, a declarat Mabius, într-un discurs susţinut la National Defense University, după o zi de la discursul televizat al preşedintelui Obama, care a pledat pentru o acţiune militară „limitată” în cazul în care regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad refuză să renunţe la aresenalul chimic.

„Aşa cum a spus preşedintele (Statelor Unite) ieri (marţi) seara, (atacul) va fi chirurgical şi va reduce capacităţile regimului al-Assad”, a adăugat el.

Această declaraţie a secretarului pentru Marină confirmă că forţele navale vor fi avanpostul oricărui atac american împotriva Siriei, bazat în principal pe rachete de tip Tomahawk lansate de pe aceste nave, de pe mare.

Patru distrugătoare americane înarmate cu rachete de croazieră sunt mobilizate în estul Mediteranei, în eventualitatea unor atacuri punitive, în urma presupusului atac cu arme chimice al regimului al-Assad de la 21 august la periferia Damascului.

Pe de altă parte, portavionul Nimitz şi escorta sa – un crucişător şi trei distrugătoare înarmate cu rachete – rămân poziţionate în Marea Roşie.