Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice

Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice, a declarat premierul Victor Ponta, după ce MEDIAFAX a anunţat,luni, că CNSC a suspendat licitaţia organizată de Tarom pentru asigurarea flotei, în urma unei contestaţii depuse de Astra, actualul asigurător
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 19:51
Flota Tarom va fi asigurată fără ca operatorul să mai deruleze proceduri de achiziţii publice

El a precizat că acest lucru va fi posibil după ce Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

„Mâine adoptăm în Guvern o ordonanţă de urgenţă ca să scot Tarom de la procedura prevăzută de OG 34 (Ordonanţa de Urgenţă 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică-n.r.), pentru că Tarom, aşa cum face în fiecare an, trebuie să îşi asigure aeronavele, ca să poată să zboare cu ele. Au făcut procedura, au vrut să semneze contractul cu o firmă, nu ştiu care, după care o altă firmă, evident Astra a domnului Adamescu sau cum îl cheamă, s-a dus la şmecherii de la CNSC care au spus „Nu, dom’ne, se suspendă până nu câştigă Astra” şi ne trezim săptămâna viitoare că aeronavele Tarom trebuie să stea la sol şi nu mai zboară”, a spus Ponta la postul B1 TV.

El a adăugat că „afacerile” celor de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nu pot fi tulburate de nimeni, deoarece în caz contrar „sare Bruxelles-ul”, astfel că Guvernul este obligat să emită o ordonanţă de urgenţă pentru ca Tarom să funcţioneze în continuare.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, luni, că reprezentanţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au suspendat licitaţia organizată de operatorul aerian Tarom pentru asigurarea flotei, în urma unei contestaţii depuse de Astra, actualul asigurător al aeronavelor companiei de stat.

La începutul lunii aprilie, Tarom a anunţat că va organiza o licitaţie pentru achiziţionarea de servicii de asigurare a flotei, în baza unui contract cu o valoare estimată la 2,4 milioane de dolari. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 1 mai, se arăta în anunţul Tarom.

Flota companiei a fost asigurată în ultimii ani de Astra Asigurări.

„În prezent este în vigoare între Tarom şi Astra Asigurări contractul de servicii de asigurare casco pentru aeronave civile şi piese de schimb (inclusiv asigurare de reducere a franşizei casco deductibile la aeronave şi motoare de schimb), asigurare de răspundere faţă de pasageri, bagaje, marfă, poştă, terţi. Acest contract a intrat în vigoare la data de 1 mai 2012 şi expiră la data de 30 aprilie 2013. În perioada 2008-2012 prestatorul serviciilor de asigurare menţionate mai sus a fost de asemenea Astra Asigurări, pe baza de contracte cu durata de valabilitate a câte 12 luni, fiecare contract fiind încheiat în urma procedurilor de licitaţie deschisă. Nu putem comunica sumele aferente acestor contracte din motive de confidenţialitate prevăzute în clauzele contractuale”, a comunicat Tarom la solicitarea MEDIAFAX.

Cu o flotă de 24 de aeronave, Tarom este cel mai mare client local în domeniul asigurărilor de mijloace de transport aerian.

Premierul Victor Ponta a criticat de mai multe ori, în ultimele luni, activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, susţinând că instituţia blochează licitaţiile publice, iar şeful instituţiei, Bogdan Lehel, este prieten cu liderii PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea.

La începutul anului, Ponta a anunţat că Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de CNSC şi că va explica şi Comisiei Europene necesitatea unei astfel de măsuri.

Ulterior, el Ponta a declarat că Guvernul va înfiinţa la Tribunalul Bucureşti o secţie specială pentru judecarea contestaţiilor la licitaţiile publice, astfel încât lucrările de investiţii să poată începe mai repede.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este instituţia care poate influenţa orice licitaţie publică reclamată, prin acceptarea sau respingerea unei contestaţii depuse de către o firmă, pe o piaţă a achiziţiilor publice care reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.

În luna octombrie, MEDIAFAX a prezentat un document care releva că oficiali ai Comisiei Europene au avertizat Guvernul că deţin informaţii conform cărora a fost elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care afectează independenţa acestei instituţii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a comunicat recent că a pronunţat, anul trecut, decizii în cadrul unor licitaţii cu o valoare estimată de 13,8 miliarde euro, iar 98,1% din decizii au rămas definitive şi irevocabile după contestarea la Curtea de Apel.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy a cumpărat parcul fotovoltaic dezvoltat și de nepotul lui Ciolacu, care ar urma să primească bani din PNRR
Premier Energy a cumpărat parcul fotovoltaic dezvoltat și de nepotul lui Ciolacu, care ar urma să primească bani din ...
Premier Energy anunță finalizarea tranzacției prin care a preluat 90% din compania care dezvoltă un parc fotovoltaic în județul Buzău, care s-a calificat la finanțare din PNRR și unde......
Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an
Ciolacu: Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an
Aderarea completă la Schengen va aduce României o creştere a PIB-ului de 2% pe an şi, cu siguranţă, acest lucru se ...
Ligia Deca: România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale pentru OCDE şi a primit aviz favorabil pe Educație
Ligia Deca: România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale pentru OCDE şi a primit aviz favorabil ...
România a încheiat procesul de evaluare a politicilor educaţionale şi a primit aviz favorabil, care confirmă alinierea ...
Universitatea București transmite că renovarea clădirii cuprinde un plan de conservare istorică
Universitatea București transmite că renovarea clădirii cuprinde un plan de conservare istorică
Universitatea din Bucureşti a transmis, vineri, că Proiectul de renovare a clădirii Palatului instituţiei de învăţământ ...