Fluctuația de pe piața IT a forței de muncă a ajuns la 23% în 2021. Fiecare angajat primește zilnic trei propuneri de job

Piața muncii în IT este una dintre cele mai active din România, fiind în Top 5 industrii angajatoare. La nivel național, sunt între 130.000 - 135.000 de angajați în companii care au ca activitate principală software și servicii IT, conform celui mai recent studiu ANIS, „Studiu privind impactul industriei de software și servicii IT în economia României" (2021). Chiar și așa, angajatorii se confruntă cu fluctuația și deficitul de personal, atâta timp cât cererea de forță de muncă, de peste 20.000 de joburi noi/an, depășește oferta reprezentată de cei aproximativ 10.000 de specialiști noi, anual.
Ion Dobreanu - joi, 24 feb. 2022, 17:58
Fluctuația de pe piața IT a forței de muncă a ajuns la 23% în 2021. Fiecare angajat primește zilnic trei propuneri de job

„Angajatorii au probleme atât în recrutare, cât și în retenția angajaților. Este o piață dictată de către candidați și angajați. Aceștia au mereu opțiuni, au de unde să aleagă. Iar opțiunile sunt, de cele mai multe ori, bune sau chiar foarte bune. Fiecare candidat din IT, interesat să schimbe jobul, are cel puțin trei oferte pe care le ia în considerare la momentul deciziei de schimbare. Fiecare angajat din IT primește zilnic minim trei propuneri de job pe LinkedIn. În această situație, angajatorul are cel puțin trei competitori – alte companii – care îl ofertează pe același candidat. În plus, din cauza deficitului de personal calificat și specializat, companiile trebuie să renunțe de multe ori la unele criterii de angajare, doar pentru a avea oameni cu care să livreze. Potrivit Salesforce Research, aproape 70% dintre recrutori percep procesul de recrutare în IT, în 2022, ca pe o provocare mult mai mare față de acum cinci ani”, a declarat Laura Ciornei (foto), fondatoare și managing partner Let’s talk HR.

Companiile din afara țării, o problemă spinoasă pentru angajatorii din România

Odată cu lucrul remote din ultimii doi ani, specialiștii români au acces la o varietate mare de oferte de job, oferite de companii din afara țării, mai ales pe macro-sectorul Informații și Comunicații per ansamblu. Diferența? Bineînțeles salarială: companiile acelea îi vor plăti cu sumele din afară, prin urmare se creează o discrepanță foarte mare între ceea ce poate oferi o companie din România și ce poate oferi una străină.

„De foarte multe ori, așteptările salariale ale candidaților depășesc bugetul companiei. Astfel, acestea ajung adesea să mărească bugetele agreate inițial, doar pentru că nu găsesc resursele de care au nevoie, cu sumele din grila de salarizare a companiei. O altă soluție pe care o folosesc este reorientarea spre candidați care nu întrunesc întru totul cerințele stabilite inițial, însă care au potențial și ar putea îndeplini cu succes activitatea respectivă, în condițiile unui buget rezonabil. Angajatorii din IT au început să fie deci mai flexibili, poate chiar mai puțin pretențioși în privința așteptărilor de la candidați, iar recrutarea a devenit un subiect care ‘arde’ pe lista de priorități a echipelor de management și HR”, afirmă Laura Ciornei.

O altă provocare din sfera recrutării tehnice este diferențierea față de alte companii. Mulți angajatori din IT nu au acel EVP (employer value proposition) cu care să se diferențieze față de alte companii din industria de IT. Marea majoritate a ofertelor în domeniu sunt oferte bune din punct de vedere financiar (deci devine o provocare tot mai mare să ofertezi un candidat cu o sumă mai atractivă), dar nu doar financiar. Candidații sunt „bombardați” cu propuneri care presupun salarii mari, proiecte de multe ori interesante, tehnologii de multe ori așa cum își doresc (de actualitate, provocatoare tehnic, diverse) și un pachet de beneficii extra-salariale pe măsură.

Pentru că nevoia de profesioniști în IT va crește în continuare, nu doar recrutarea va da bătăi de cap companiilor, ci și retenția. IT-ul, alături de producție și vânzări, se numără printre familiile de joburi cu cea mai mare fluctuație de personal din 2021: 23%. Dificultățile în a păstra angajații provin și din carențele ce pot apărea în cultura organizațională, în condiții de lucru remote: este o adevărată provocare să construiești o echipă în adevăratul sens al cuvântului, dacă anual 1 din 4 angajați părăsesc organizația și dacă echipa este distribuită100% remote. Mai mult decât atât, odată resimțite oarecare nemulțumiri la adresa locului de muncă, un angajat din IT are oricând opțiunea de a accepta participarea la un interviu, întrucât recrutarea în IT înseamnă headhunting și specialiștii sunt căutați în permanență de către alte firme. Indiferent de nivelul de experiență, putem vorbi de o piață în care angajații își selectează angajatorul, atât prin alegerea jobului, cât și prin decizia de a rămâne într-o organizație.

Despre companie

Let’s talk HR este o agenție de recrutare și consultanță HR axată pe industriile creative, cu focus pe IT: Recrutare, Executive Search, Diagnoză organizațională, Consultanță strategică în HR, Dezvoltare organizațională, Programe de employee engagement și team building prin teatru de improvizație.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul azer al Transporturilor, Rashad Nabiev, susține că avionul căzut în Kazahstan a fost lovit din exterior și că ancheta se va concetra pe tipul de armă folosit
Ministrul azer al Transporturilor, Rashad Nabiev, susține că avionul căzut în Kazahstan a fost lovit din exterior și ...
Guvernul azer a făcut public referire la o armă folosită împotriva avionului de pasageri care s-a prăbuşit la începutul acestei săptămâni în apropiere de oraşul Aktau din Kazahstan,......
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova își va reduce de la 1 ianuarie 2025 exporturile de energie electrică
Republica Moldova a anunţat vineri că de la 1 ianuarie va reduce exporturile de energie şi va introduce măsuri pentru ...
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Bugetarii care au câștigat procese cu statul vor primii banii cuveniți eșalonat, în cinci ani
Personalul angajat la stat care are de primit bani după ce au câștigat procesele cu statul vor primi sumele eșalonat, ...
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna ...