FMI a ajuns la un acord cu Republica Moldova

01 12. 2022
chisinau_80332100

În perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2022, o misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, a purtat discuţii la Chişinău şi apoi de la distanţă cu autorităţile Republicii Moldova, în contextul celei de-a doua evaluări a programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) şi Mecanismul de finanţare extinsă (EFF).

„Acest acord urmează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în urma solicitării autorităţilor Republicii Moldova, şedinţa respectiva fiind preconizată pentru luna ianuarie 2023. Finalizarea celei de-a doua evaluări a programului va permite Republicii Moldova să acceseze 20,65 milioane drepturi speciale de tragere (circa 27 milioane dolari). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului va constitui circa 287 milioane dolari”, a declarat Ruben Atoyan la finalul discuţiilor cu autorităţile Republicii Moldova.

Conform prognozelor experţilor FMI, PIB-ul real al Republicii Moldova se va reduce cu 1,5% în anul 2022, dat fiind că preţurile în creştere erodează veniturile disponibile ale populaţiei, iar efectele adverse asupra încrederii afectează investiţiile. În luna octombrie, inflaţia anuală a atins nivelul de 34,6%, reflectând impactul preţurilor în continuare înalte la resursele energetice şi produsele alimentare, dar FMI se aşteaptă la reducerea inflaţiei în lunile care urmează. În aceste condiţii, autorităţile de la Chişinău se confruntă alegeri dificile la nivel de politici, în special cu privire la priorităţi, în contextul unei situaţii globale dificile şi riscurilor interne persistente.

Politica bugetar-fiscală prevăzută în proiectul Bugetului de stat pentru anul 2023 şi convenită cu experţii FMI se va axa pe atenuarea efectelor economice şi sociale nefaste ale invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina şi ale celor aferente şocului energetic. În cadrul bugetar aprobat se va acorda prioritate măsurilor luate ca răspuns la creşterea costurilor de trai şi măsurilor de asigurare a securităţii energetice. Mobilizarea veniturilor pe intern, eficientizarea cheltuielilor şi consolidarea guvernanţei şi transparenţei bugetare vor contribui la consolidarea disciplinei bugetar-fiscale şi la asigurarea sustenabilităţii datoriei. Pentru a obţine finanţare concesională şi granturi de la partenerii externi de dezvoltare, vor fi necesare politici consecvente şi un impuls susţinut al reformelor.

Experţii FMI avertizează că există riscuri semnificative de înrăutăţire a situaţiei. Preţurile ridicate la energie, întreruperile în livrarea gazelor naturale şi energiei electrice, escaladarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi creşterea costurilor de trai ar putea înrăutăţi perspectivele economice, afecta încrederea şi ar pune la încercare coeziunea socială, agravând şi mai mult situaţia şi aşa dificilă de luare a deciziilor de politici. Pe de altă parte, implementarea rapidă a reformelor preconizate în cadrul programului şi sprijinul continuu din partea partenerilor externi ar putea contribui la sporirea atractivităţii investiţionale a Moldovei şi la promovarea agendei sale de integrare europeană.