FMI a aprobat eliberarea unei tranşe de 84,7 milioane de euro pentru Cipru
Boardul FMI a luat această decizie după finalizarea misiunii de evaluare a reprezentanţilor Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, care s-a încheiat cu rezultate pozitive.
Până în acest moment, Ciprul a primit de la creditorii internaţionali aproximativ 169,4 milioane de euro (226,2 milioane de dolari) din programul de asistenţă financiară.
Vineri, miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat acordul pentru eliberarea următoarei tranşe de 1,5 miliarde de euro din programul de ajutor destinat Ciprului.
Transferul fondurilor se va realiza la sfârşitul lunii septembrie, după aprobarea oficială a Mecanismului European de Stabilitate (MES) – fondul de susţinere a zonei euro, a indicat Eurogrupul, într-un comunicat dat publicităţii la sfârşitul reuniunii de la Vilnius.
‘Autorităţile cipriote au luat măsuri decisive pentru a stabiliza sectorul financiar, a îndeplini obiectivele bugetare şi a avansa reformele structurale’, se arată în comunicatul miniştrilor de Finanţe din zona euro.
După lungi negocieri, reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional au acceptat, la finele lunii martie, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi a restructurării drastice a sectorului său financiar. Ciprul a devenit, astfel, a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.
Economia Ciprului a înregistrat în trimestrul doi din 2013 cel mai semnificativ declin anual de la mijlocul anilor ’70, conform datelor oficiale publicate recent de autorităţile de la Nicosia.
Produsul Intern Brut al Ciprului s-a contractat cu 5,9% în perioada aprilie – iunie 2013, faţă de perioada similară din 2012. Comparativ cu primele trei luni din 2013, economia a înregistrat în trimestrul doi o scădere de 1,8%, al optulea trimestru consecutiv de declin.
Conform estimărilor Comisiei Europene, BCE şi FMI, economia Ciprului ar urma să înregistreze un declin de 8,7%, în 2013, de 3,9%, în 2014, înainte de a reveni pe creştere în 2015.