FMI a aprobat programul cu Republica Moldova pe o perioadă de trei ani
Conform comunicatului emis de Banca Naţională a Republicii Moldova, acordul cu FMI prevede accesul la circa 182,7 milioane dolari.
‘Decizia de astăzi a Fondului Monetar Internaţional va creşte credibilitatea noastră în faţa investitorilor şi partenerilor internaţionali. Nivelul ridicat de transparenţă şi evaluarea independentă a progreselor înregistrate în următoarea perioadă va facilita realizarea angajamentelor asumate de autorităţi în faţa propriilor cetăţeni. Angajamente care înseamnă până la urma un nivel de trai decent, oportunităţi de dezvoltare şi o viaţă demnă pentru fiecare locuitor al ţării noastre’, se spune în comunicat.
La rândul său, premierul moldovean Pavel Filip a salutat luni seara, într-o postare pe Facebook, acordul cu FMI, subliniind că acesta înseamnă startul unor reforme importante în Republica Moldova. ‘Aprobarea acordului cu FMI este un moment de start al reformelor profunde, sprijinite de expertiza internaţională, un angajament pe care l-am făcut în fata partenerilor externi şi pe care îl vom respecta. Un alt efect important al faptului ca avem program cu FMI, este deblocarea finanţărilor externe şi relansarea economica a tării’, a subliniat Filip.
De asemenea, premierul Republicii Moldova a anunţat că în zilele următoare vor fi comunicate ‘liniile principale pe care se bazează programul cu FMI, astfel încât cetăţenii sa fie informaţi cât mai corect’.