FMI a constatat întârzieri în programul de reformă al Greciei

Fondul Monetar Internaţional a constatat întârzieri ale programului de ajustare bugetară al Greciei, impus de troica UE-BCE-FMI în schimbul susţinerii financiare, relatează AFP.
Economica.net - J, 12 iul. 2012, 20:40
FMI a constatat întârzieri în programul de reformă al Greciei

„Există întârzieri în aplicarea programului, în mai multe domenii. Anumite obiective au fost atinse, altele au fost ratate, iar în unele cazuri nu dispunem de date pentru a evalua situaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, într-o conferinţă de presă la Washington.

Săptămâna trecută, guvernul elen a indicat că va fi necesară o prelungire a termenului până la care trebuie să echilibreze bugetul, în conformitate cu prevederile celui de-al doilea program de sprijin financiar internaţional, în valoare de 130 de miliarde de euro.

Rice a exclus renegocierea termenilor acordului, dar a explicat că Fondul este deschis discutării tuturor ideilor care ar permite îndeplinirea mai bună a obiectivelor.

„Baza discuţiilor continuă să fie obiectivele care au fost aprobate în acordul cu guvernul grec”, a insistat Rice.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat la începutul acestei luni că nu este dispusă la renegocierea planului de ajutor acordat Greciei.

Purtătorul de cuvânt al FMI a arătat că echipa de experţi tehnici ai troicii şi-a încheiat misiunea în Grecia, unde va reveni pe 24 iulie, când discuţiile se vor concentra pe readucerea programului de măsuri de austeritate pe direcţia corectă.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...