FMI a constatat întârzieri în programul de reformă al Greciei
„Există întârzieri în aplicarea programului, în mai multe domenii. Anumite obiective au fost atinse, altele au fost ratate, iar în unele cazuri nu dispunem de date pentru a evalua situaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, într-o conferinţă de presă la Washington.
Săptămâna trecută, guvernul elen a indicat că va fi necesară o prelungire a termenului până la care trebuie să echilibreze bugetul, în conformitate cu prevederile celui de-al doilea program de sprijin financiar internaţional, în valoare de 130 de miliarde de euro.
Rice a exclus renegocierea termenilor acordului, dar a explicat că Fondul este deschis discutării tuturor ideilor care ar permite îndeplinirea mai bună a obiectivelor.
„Baza discuţiilor continuă să fie obiectivele care au fost aprobate în acordul cu guvernul grec”, a insistat Rice.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat la începutul acestei luni că nu este dispusă la renegocierea planului de ajutor acordat Greciei.
Purtătorul de cuvânt al FMI a arătat că echipa de experţi tehnici ai troicii şi-a încheiat misiunea în Grecia, unde va reveni pe 24 iulie, când discuţiile se vor concentra pe readucerea programului de măsuri de austeritate pe direcţia corectă.