FMI a înrăutăţit estimările de creştere a economiei mondiale la 3,2% în 2019 şi 3,5% în 2020
Riscurile negative s-au intensificat, a apreciat marţi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care se aşteaptă acum la o creştere a economiei globale de 3,2% în 2019 şi de 3,5% în 2020, un declin de 0,1 puncte procentuale pentru cei doi ani faţă de previziunile din aprilie.
Este a patra înrăutăţire a prognozei FMI din octombrie 2018 şi până în prezent.
Datele economice de până acum şi atenuarea inflaţiei indică o activitate economică globală mai slabă decât se estima, iar sporirea presiunilor dezinflaţioniste şi tensiunile comerciale şi tehnologice reprezintă viitoare riscuri, se arată în raport.
De asemenea, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimarea privind creşterea comerţului global cu 0,9 puncte procentuale, la 2,5% în 2019. Comerţul ar urma să se redreseze şi să crească cu 3,7% în 2020, cu aproximativ 0,2 puncte procentuale mai puţin decât în precedenta prognoză.
„Principalul factor de risc la adresa economiei mondiale îl reprezintă evoluţiile adverse – escaladarea tensiunilor comerciale între SUA şi China, noi tarife vamale în sectorul auto şi un Brexit dezordonat – care ar putea reduce încrederea, investiţiile, ar putea disloca lanţurile de furnizare şi ar putea încetini semnificativ economia mondială faţă de valoarea de referinţă”, apreciază FMI.
Instituţia avertizează că perspectivele comerciale slabe afectează şi investiţiile, iar mediul de afaceri este pesimist în special în privinţa comenzilor noi, deşi încrederea în sectorul serviciilor nu s-a modificat foarte mult, stimulând angajările şi încrederea consumatorilor. În statele dezvoltate, cum ar fi SUA, creşterea a fost peste aşteptări, în timp ce zona euro a încetinit, aşa cum se estima.
PIB-ul SUA ar urma să înregistreze o creştere de 2,6% în 2019, şi de 1,9% în 2020, în timp ce economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,3% în acest an şi de 1,6% anul viitor.
Războiul comercial şi cererea externă slabă afectează economia Chinei, care ar urma să crească cu 6,2% în 2019 şi cu 6% în 2020, un declin de 0,1 puncte procentuale pentru ambii ani faţă de previziunile din aprilie.
De asemenea, în statele din Europa emergentă şi în curs de dezvoltare, unde este inclusă şi România, economia va creşte cu 1% anul acesta şi cu 2,3% anul viitor, după ce în aprilie FMI previzionase un avans de 1,4% în 2019 şi de 3,3% în 2020, se arată într-o actualizare a raportului „World Economic Outlook”, publicat marţi de FMI.