FMI a redus prognozele de creştere economică mondială pentru acest an şi 2013

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus prognozele de creştere economică globală pentru 2012 şi anul viitor, din cauza temerilor că criza datoriilor de stat din zona euro va prelungi recesiunea din Spania şi va încetini expansiunea pieţelor emergente, precum China şi India.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 08:41
FMI a redus prognozele de creştere economică mondială pentru acest an şi 2013

Pentru acest an, prognoza FMI a fost coborâtă cu 0,1 puncte procentuale, la plus 3,5%, iar estimarea pentru 2013 a fost corectată cu 0,2 puncte, de la 4,1% la 3,9%, potrivit Prognozei Economcie Mondiale prezentată de creditorul de la Washington.

Raportul prezintă date privind evoluţia celor mai mari economii dezvoltate şi emergente ale lumii şi pune accentul pe criza financiară şi economică de la periferia zonei euro.

Fondul anticipează o creştere economică mondială de 3,5% pentru acest an, respectiv 3,9% pentru 2013, prognoze condiţionate însă de două premise importante, anume că acţiunile anticriză ale liderilor europeni vor fi suficiente pentru a îmbunătăţi treptat situaţia statelor aflate în dificultate, iar măsurile recente de politică monetară adoptate în unele state emergente pentru stimularea economiei vor începe să-şi facă efectul, se spune în raport.

FMI estimează că economia Spaniei se va contracta în acest an cu 1,5%, iar anul viitor cu 0,6%, în timp ce pentru Italia este estimată o scădere de 1,9% a Produsului Intern Brut în 2012, urmată de un declin de 0,3% în 2013.

Germania, cea mai mare economie europeană, va creşte în acest an cu 1% şi în 2013 cu 1,4%, iar Franţa, a doua putere economică din zona euro, va înregistra în 2012 un avans modest, de 0,3%, care ar trebui să se extindă la 0,8% anul viitor.

Pentru Statele Unite, FMI estimează o creştere economică de 2% în acest an, respectiv 2,3% în 2013, iar Japonia va înregistra creşteri de 2,4%, respectiv 1,5%.

Marea Britanie va afişa în 2012 o majorare de numai 0,2% a PIB, limitată de criza din zona euro, dar poate miza anul viitor pe un plus de 1,4%.

În dreptul Canadei sunt trecute estimări de plus 2,1% în acest an, respectiv plus 2,2% în 2013.

În rândul economiilor emergente, China va creşte în acest an cu 8% şi în 2013 cu 8,5%, prognoze cu 0,2, respectiv 0,3 puncte procentuale mai slabe decât cele înaintate în aprilie.

Prognoza de creştere economică a Indiei a fost revizuită în scădere cu 0,7 puncte procentuale pentru ambii ani analizaţi, la 6,1%, respectiv 6,5%.

Estimările pentru Rusia au fost modificate în sens negativ cu 0,1 puncte, la 4% şi 3,9%.

FMI anticipează pentru Brazilia o creştere economică de 2,5% în acest an, cu 0,6 puncte mai slabă decât estimarea din aprilie, respectiv 4,6% pentru 2013.

Economia zonei euro ar urma să se contracte cu 0,3% în acest an, pentru a creşte cu 0,7% în 2013, iar PIB-ul UE va stagna în 2012 şi va urca cu 1% anul viitor, potrivit prognozei FMI.

La nivelul economiilor dezvoltate se va înregistra o creştere economică de 1,4% în acest an, urmată de o expansiune de 1,9% în 2013, iar statele cu economii emergente ar urma să afişeze creşteri de 5,6%, respectiv, 5,9% în cei doi ani.

Marile bănci centrale ale lumii, de la Rezerva Federală a SUA, la BCE, la Banca Populară a Chinei, au redus dobânzile sau au extins programele de lichiditate în ultimele săptămâni pentru a încuraja creditarea şi a stimula economia, strategie care aminteşte de reacţia coordonată a instituţiilor în urma crizei financiare mondiale din 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...