FMI acordă Ucrainei o finanțare de urgență de 1,3 miliarde de dolari

08 10. 2022
fmi

Acest nouă finanţare vizează „susţinerea Ucrainei în faţa nevoilor sale urgente în ceea ce priveşte balanţa de plăţi”, dar şi „să joace un rol catalizator pentru viitorul sprijin financiar din partea donatorilor şi creditorilor Ucrainei”, a explicat FMI.

„Amploarea şi intensitatea războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de şapte luni a provocat suferinţe umane considerabile şi a lovit puternic economia ucraineană”, a estimat instituţia în comunicatul său, adăugând: „PIB-ul este aşteptat să scadă cu 35% în 2022 comparativ cu 2021, iar nevoile de finanţare rămân foarte importante”.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat acest ajutor din partea FMI mai devreme pe Twitter, adăugând că „fondurile vor ajunge în Ucraina chiar de astăzi” şi mulţumindu-i directorului general Kristalina Georgieva şi consiliului de administraţie al FMI „pentru sprijinul acordat”.

Pe de altă parte, Fondul a subliniat „meritul autorităţilor pentru că au reuşit să menţină stabilitatea macroeconomică a ţării în aceste circumstanţe extrem de dificile”.

La sfârşitul lui septembrie, Banca Mondială a acordat, de asemenea, un sprijin suplimentar de 530 de milioane de dolari pentru „a face faţă nevoilor urgente cauzate de invazia rusă”, ridicând ajutorul total acordat de instituţie la 13 miliarde de dolari de la începutul conflictului.

La rândul său, Congresul american a votat o nouă tranşă de ajutor de 12,3 miliarde de dolari, dintre care 3,7 miliarde de dolari pentru echipamente militare, ridicând efortul total american la 65 de miliarde de dolari de la lansarea invaziei ruse.